Consiliul Județean Cluj continuă seria investițiilor în infrastructura medicală a județului Cluj. În acest sens, în cadrul ședinței ordinare a deliberativului județean care a avut loc joi, 29 august 2019, a fost aprobată alocarea a nu mai puțin de 1.768.000 de lei pentru realizarea unor investiții în infrastructura Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, unitate medicală subordonată Consiliului Județean.

În ceea ce privește aparatura medicală ce urmează a fi achiziționată, aceasta cuprinde un ecograf ginecologic și o combină (Unit) ORL cu multiple accesorii. Totodată, pentru monitorizarea funcțiilor vitale pe durata spitalizării pacienților cu diferite patologii care dezvoltă, în mare parte, și o patologie infecțioasă, Consiliul Județean a decis achiziția de monitoare suplimentare în fiecare secție a spitalului. 

De asemenea, sumele alocate de către forul administrativ județean vor acoperi și costurile unei stații de vacuum medical ce va contribui semnificativ la reducerea riscului infecțiilor nosocomiale. Tot pentru combaterea infecțiilor vor fi achiziționate nebulizatoare, pentru dezinfecția aerului în toate încăperile spitalului și ale ambulatoriului integrat.

La capitolul infrastructură, una dintre noile investiții ce urmează a fi finanțate din bugetul Consiliului Județean o constituie amenajarea spațiilor de Monitorizare Gravide, cu modificarea proiectului de Extindere funcțională a secției de Terapie Intensivă și modernizarea spațiilor ce găzduiesc Camera de Gardă.

coral