Cluj-Napoca își reia încet, dar sigur, activitățile cu publicul, după luni de zile totul a fost închis

Teatrul Național din Cluj își redeschide sala din 16 mai

Teatrul Național din Cluj se redeschide  din 16 mai 2021 în format fizic pentru prima după un an de pandemie. Managerul teatrului, Mihai Măniuțiu încurajează publicul să revină în sala de teatru, fiind luate toate măsurile împotriva contaminării cu SARS-COV-2.

Teatrul Național revine cu ușile deschise cu spectacolul concert  Chirița în carantină, după Matei Millo în regia Adei, urmat apoi de Cartoforii de N.V. Gogol, în regia lui Ionuț Caras. Cele două spectacole sunt la primele reprezentații în fața publicului, până acum fiind văzute doar în mediu online.

Managerul instituției asigură că toate măsurile vor fi respectate și își așteaptă publicul cu nerăbdare.

,,Sala va funcționa la capacitate de 30% cu aceleași măsuri de siguranță, cu verificare la intrare, spectacole scurte cu pauză, măsurile rămân în vigoare. Așteptăm publicul cu mare drag, așteptăm să vină să ne susțină, Teatrul Național este extrem de sigur, mai sigur decât orice alt spațiu public, decât orice mall, este un spațiu foarte sigur”, a spus Mihai Măniuțiu pentru Cluj24.

Reactor se deschide prima dată anul acesta cu ,,O seară de divertisment”

Reactor de creație și experiment își deschide ușile către public în format fizic cu premiera spectacolului ,,O seară de divertisment”, regia Cristian Ban. Spectacolul este o abordare contemporan – ironică a teatrului de revistă.

Biletele s-au pus în vânzare pentru avanpremieră pe 11 mai și premiera în data de 12 mai, ambele la orele 19.00.

Spectacolul „O seară de divertisment” la Reactor este o creație colectivă a echipei artisticeformată din actorii Lucia Mărneanu, Alina Mișoc, Calița Nantu, Lucian Teodor Rus, Doru Taloș, AdonisTanța, pianista Renata Burcă, scenograful Mihai Păcurar, regizorul Cristian Ban, cu Daniela Munteanasistentă de regie și Cătălin Filip responsabil de sunet și lumini.

Teatrul de Păpuși „PUCK” din Cluj-Napoca își reia spectacolele din 8 mai

După câteva luni în care spectacolele au putut fi urmărite doar în mediul online, Teatrul de Păpuși „Puck” își reia reprezentațiile la sediu, începând cu acest final de săptămână.

Primul spectacol la care cei mici sunt așteptați în sala instituției, alături de părinți, frățiori și bunici este „Ciobănașul cu ochi de stele”/ „A csillagszemű juhász”, după o poveste populară, în regia și scenariul lui Szabó Attila. Reprezentația va avea loc sâmbătă, 8 mai, de la ora 11.

Pentru ziua de duminică, 9 mai, sunt programate două reprezentații ale spectacolului „Croitorașul cel Isteț”, după Frații Grimm, în scenariul și regia Emiliei Nechita. Primul spectacol va avea loc de la ora 10 și îi va avea în distribuție pe Laura Corpodean și Iulian Lungu. Cel de-al doilea spectacol va începe de la ora 12, iar rolurile vor fi interpretate de Adina Ungur și Robert Trifan. Scenografia este semnată de Relu Pene.

 

  coral