Reprezentanţii Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) spun că o descoperire asemănătoare a fost efectuată ultima oară acum 120 de ani.

"Poate că aveți impresia că un muzeu de istorie e doar despre tezaurizare și expoziții. Ei bine, nu. Este și despre cercetare, despre munca de pe șantierele arheologice, despre descoperiri. Încă se mai fac descoperiri de senzație. Cum este cea de ieri, din cadrul proiectului de reabilitare a bisericii reformate din Huedin.

Specialiștii Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei și ai Muzeului de Etnografie Cluj (Dr. Csok Zsolt, responsabil științific de șantier; Ioana Cova, conservator-restaurator; Laura Troșan, restaurator, Andrei Prian, student), au început desfacerea și prelevarea conținutului unei cripte intacte de secol XVII din interiorul bisericii menționate. În acesta, au fost descoperite patru sicrie (două de copil și două de adult).

Pe parcursul zilei de ieri, a fost documentat și recuperat primul sicriu de copil (probabil în vârstă de 3-4 ani), bogat ornamentat cu ținte de argint, care, printre altele, au format și un scurt text din care s-a putut citi numele ”Banfi K”.

Defunctul a fost îmbrăcat în haine care s-au păstrat în condiții excepționale, având la cap o bonetă cu bentiță împletită din fir de argint, culcată pe un pat de flori (printre altele rozmarin). Cercetările continuă atât în teren, cât și în laboratorul MNIT, procesul fiind unul de lungă durată, mai ales metodei complexe de prelevare a rămășițelor", transmit reprezentanţii Muzeului de Istorie Cluj.

Arheologii spun că o descoperire asemănătoare în Transilvania, a fost efectuată ultima oară acum 120 de ani, al cărui rezultat se poate vedea în expoziția Cornul Abundenței, MNIT.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net