Târgul de Crăciun Cluj-Napoca va fi deschis anul acesta de mâine, 22 noiembrie, şi până pe 31 decembrie.

Numărăm zilele până la aprinderea luminițelor din Piața Unirii, ce vor da startul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca se află anul acesta sub semnul jocului și a veseliei și va fi locul de adunare al întregului familion, începând cu 22 noiembrie.

Ediția din acest an a Târgului de Crăciun va începe cu weekend de poveste, muzică și jocuri, între 22 și 24 noiembrie.

Un moment de folclor autentic destinat să aducă magia anilor istorici printre noi – un recital de bucium  – va anunța începutul Târgului de Crăciun, vineri, de la ora 19:00.

La 19:15 va avea loc momentul deschiderii oficiale a Târgului de Crăciun și aprinderea luminițelor de sărbători în Piața Unirii.

Corul Filarmonicii de Stat Transilvania se va alătura familionului cu îndemnul “Rock the lights”, iar Horia Brenciu și HB Orchestra vor încheia prima seară a Târgului de Crăciun cu un concert exploziv.

A doua zi a weekendului inaugural începe cu jocuri organizate de cel mai nonconformist ONG din România, Beard Brothers.

De la ora 15:00, Cercul Întreg așteaptă vizitatorii la bradul mare, la o șezătoare plină de farmec.

Prichindeii vor fi întâmpinați de fel de fel de personaje îndrăgite din povești, totul culminând cu spectacolul de teatru de păpuși “Scufița Roșie și lupul cel flămând”, de la ora 17:00.

De la ora 19:00, Hanu’ cu bragă și Subcarpați vor cuceri Piața Unirii cu reinterpretări ale folclorului românesc prin instrumente tradiționale de suflat și de percuție, precum și combinații neașteptate între underground și folclor.

Duminică revin la bradul mare celebrele “Povești la gura sobei”, organizate de Urbannect, cu aventurile neastâmpăratului Pinocchio, ce vor ține copiii cu sufletul la gură.

Seara, muzica își va face din nou loc pe scenă, când Armonia Music va cânta muzică veche românească, reinterpretată într-o manieră nouă și inedită, iar Oamenii Dimineții își vor spune povestea muzicală.

PROGRAMUL PIMELOR ZILE

Vineri 22 noiembrie

17.00 – animație stradală
19.00 – recital de bucium
19.15 – deschiderea oficilaă a Târgului de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv
19.30 – rock the lights: Corul Filarmonicii de Stat Transilvania
20.30 – concert Horia Brenciu

Sâmbătă 23 noiembrie

14.00 – jocuri cu Beard Brothers
15.00 – cercul întreg – șezătoare fermecată
16.00 – animație stradală
17.00 – teatru de păpuși: Scufița roșie și lupul cel flămând
19.00 – concert Subcarpați și Hanu’

Duminică 24 noiembrie

14.00 – jocuri cu Beard Brothers
18.30 – povești la gura sobei: Pinocchio
20.00 – Să cântăm românește
21.00 – Concert Oamenii Dimineții