Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe, susține că este îngriijorat de războiul care se desfășoară la granița noastră, după invazia Ucrainei de către Rusia.

România a pledat de-a lungul anilor pentru recunoaşterea semnificaţiei strategice a regiunii Mării Negre pentru Alianţa Nord-Atlantică, iar războiul declanşat împotriva Ucrainei este cea mai cruntă expresie a îngrijorărilor noastre de-a lungul timpului, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, într-un interviu acordat AGERPRES, în contextul viitoarei reuniuni a şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO, care va avea loc la Bucureşti.

Ministrul român de Externe a subliniat, în interviu, că "reuniunea de la Bucureşti reprezintă o expresie a solidarităţii aliate cu statele Flancului Estic, precum şi a angajamentului NATO de a continua susţinerea pentru Ucraina şi de a sprijini celelalte state partenere din regiune, precum Republica Moldova şi Georgia".

Mai mult, Ministeriala de la Bucureşti va marca "prima dată când Republica Moldova este invitată la un astfel de format". "Aceasta confirmă de fapt importanţa pe care aliaţii o acordă stabilităţii Republicii Moldova, în special în aceste momente dificile pentru Chişinău", a precizat Bogdan Aurescu.

Şeful diplomaţiei române a spus că "este în pregătire o Declaraţie comună a miniştrilor de Externe, al cărei text se află în curs de negociere". "O astfel de practică nu este comună reuniunilor miniştrilor Afacerilor Externe, ceea ce demonstrează încă o dată importanţa reuniunii de la Bucureşti", a arătat Bogdan Aurescu, în interviul acordat Agenţiei Naţionale de Presă.

AGERPRES: Domnule ministru, care este semnificaţia Ministerialei NATO de la Bucureşti din perspectivă geografică, anume faptul că se desfăşoară pe Flancul Estic, la graniţa cu Ucraina, ţinta agresiunii ruse?

Bogdan Aurescu: Alegerea Bucureştiului ca loc de desfăşurare a Ministerialei are multiple semnificaţii. Şi mă bucur că în zilele următoare "toţi ochii" vor fi aţintiţi spre Bucureşti, pentru că, în mod real, timp de câteva zile, cele mai importante subiecte pentru securitatea regională, europeană şi euroatlantică vor fi dezbătute aici. Este un semnal clar al faptului că România, în această parte a lumii, contează, atât la nivelul NATO şi al Uniunii Europene, cât şi la nivel internaţional, în general.

Găzduim, aşadar, primul eveniment de nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Din aceste considerente, putem aprecia că este reconfirmat rolul major al Flancului Estic al NATO, inclusiv al României şi al Mării Negre, a cărei importanţă strategică a fost consacrată, la iniţiativa României, în Noul Concept Strategic.

TE-AR PUTEA INTERESA

8 CONSPIRACIES THAT TURNED OUT TO BE TRUE

brainberries

PHILIPP PLEIN – THE $KELETON $PORT-MASTER TOPAZ WATCH – ORANGE

plein.com

GIGI HADID AND LEO DICAPRIO: WHAT'S REALLY GOING ON BETWEEN THEM?

brainberries

CULKIN CRACKS UP THE WEB WITH HIS OWN VERSION OF ‘HOME ALONE’

brainberries

WHY FANS WENT CRAZY OVER HIM IN THE 70'S

brainberries

IT MIGHT BE QUENTIN TARANTINO'S LAST MOVIE

brainberries

17 RARE CHURCHES UNDERGROUND THAT STILL EXIST

brainberries

RIHANNA IS GETTING HER OWN MUSEUM IN BARBADOS

brainberries

TARANTINO’S LATEST EFFORT WILL PROBABLY BE HIS BEST TO DATE

brainberries

THIS MOVIE IS THE MAIN REASON UKRAINE HAS NOT LOST TO RUSSIA

brainberries

TARANTINO WANTS TO END HIS CAREER WITH THIS MOVIE?

brainberries

SCIENTISTS HAPPENED UPON THE MOST TERRIFYING DISCOVERY

brainberries

WE BET YOU DIDN'T KNOW THESE 10 FACTS ABOUT JENNIFER ANISTON!

brainberries

TOP 10 POP DIVAS (SHE'S NOT NUMBER 1)

brainberries

THE BEST TARANTINO MOVIE YET

brainberries

THESE 9 CELEBS RULED THE WORLD IN THE 80S – WHERE ARE THEY NOW?

brainberries

6 BEST '90S ACTION MOVIES TO WATCH TODAY

brainberries

I BET YOU DIDN'T KNOW IT WAS REALLY HAPPENING?

brainberries

THE 90S WAS A FANTASTIC DECADE FOR FANS OF ACTION MOVIES

brainberries

ARE GIGI AND LEO REALLY DATING? HERE'S ALL YOU NEED TO KNOW

brainberries

Pentru România, momentul are şi o încărcătură simbolică aparte, având în vedere că anul acesta se împlinesc 20 de ani de la primirea de către ţara noastră a invitaţiei de aderare la NATO la Summitul de la Praga din 21 – 22 noiembrie 2002, moment care va fi marcat în marja reuniunii.

În plus, este prima reuniune aliată formală la nivel înalt din România după Summitul de la Bucureşti din 2008. Dar este şi prima reuniune a miniştrilor de externe aliaţi după Summitul de la Madrid din iunie, deci un moment care ne permite să examinăm stadiul implementării deciziilor foarte importante ale acestuia, mai ales pentru Flancul Estic.

Şi mă bucur pentru faptul că, tot în mod simbolic, avem oportunitatea de a aduce în atenţia opiniei publice importanţa rolului NATO şi valorile pe care Alianţa le reprezintă, garanţiile ample de securitate pe care ni le oferă.
În ce priveşte substanţa reuniunii, vreau să subliniez că proximitatea Mării Negre, regiunea cea mai serios afectată de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, este de asemenea în centrul atenţiei.

România a pledat de-a lungul anilor pentru recunoaşterea semnificaţiei strategice a regiunii pentru Alianţă, iar războiul declanşat împotriva Ucrainei este cea mai cruntă expresie a îngrijorărilor noastre de-a lungul timpului.
Alegerea Bucureştiului, în baza unor eforturi diplomatice intense şi de durată, eforturi pentru care le mulţumesc şi pe această cale tuturor colegilor mei care au contribuit la acest demers şi la toate eforturile organizatorice, indică şi importanţa strategică a Mării Negre pentru NATO şi pentru securitatea euroatlantică în integralitatea sa, aşa cum a fost aceasta consacrată în documentele Summitului de la Madrid.

Putem spune, aşadar, că reuniunea de la Bucureşti reprezintă o expresie a solidarităţii aliate cu statele Flancului Estic, precum şi a angajamentului NATO de a continua susţinerea pentru Ucraina şi de a sprijini celelalte state partenere din regiune, precum Republica Moldova şi Georgia. De altfel, ţara noastră joacă un rol deosebit de activ la nivel regional, european şi euroatlantic, mai ales în contextul războiului ilegal purtat de Rusia împotriva Ucrainei.

Acest rol este cât se poate de pragmatic şi concret: de la sprijinul necondiţionat acordat celor peste 2,9 milioane de refugiaţi din Ucraina care ne-au trecut graniţele, până la implicarea extensivă în gestionarea efectelor acestei crize, inclusiv prin facilitarea tranzitului de cereale ucrainene către destinaţii terţe – peste 8,4 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole ucrainene până în prezent.

Totodată, nu este o coincidenţă nici faptul că prima participare formală a unui ministru al Afacerilor Externe din Republica Moldova la o reuniune ministerială a NATO are loc aici, la Bucureşti. După cum ştiţi, România depune eforturi susţinute pentru a sprijini Republica Moldova, statul cel mai afectat de consecinţele războiului din Ucraina. Vedem cum circumstanţele în care Guvernul Republicii Moldova este chemat să pună în aplicare programul de reforme şi integrare europeană sunt adeseori extreme.

Am asistat deja repetat la ample întreruperi ale livrărilor de energie electrică, în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. De asemenea, au avut loc încălcări flagrante ale spaţiului aerian cu rachete de croazieră ruseşti care sunt, în fapt, încălcări ale neutralităţii Republicii Moldova. Discuţiile din cadrul reuniunii ministeriale vor viza prioritar creşterea rezilienţei statelor partenere NATO din vecinătatea noastră imediată.