Profesorul Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTC) a fost prins în flagrant în 2017 în timp ce lua mită. În biroul lui, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au găsit două mii de euro în bancnote de câte 50 de euro, dar şi mai multe plicuri cu numele unor studenţi.

La acea vreme, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) anunța că Ardelean a fost prins în flagrant în timp ce primea sumele de 450 euro şi 450 lei de la mai mulţi studenţi în scopul facilitării promovării examenului restant la materia ”Mecanisme I şi II”.

El a fost condamnat în primă instanță, de Tribunalul Cluj, la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Curtea de Apel Cluj a schimbat, vineri, pedeapsa anterioară de 3 ani cu suspendare în 3 ani cu executare.

Curtea de Apel Cluj „admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 295 din data de 12 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 28.01.2021.

Desfiinţează sentinţa penală nr. nr. 295 din data de 12 octombrie 2020 cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului A.I. şi cu privire la dispoziţiile privind confiscarea specială şi confiscarea extinsă, şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A.I. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. art. 289 al. 1 Cod penal cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 al. 1 Cod penal şi dispune executarea acesteia în regim de detenţie.

În baza art. 289 al. 3 rap. la art. 112 lit. e Cod penal dispune confiscarea specială de la inculpatul A.I.a sumelor de 1050 lei şi 1900 euro dobândite prin săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În temeiul art. 1121 alin. 1 lit. m şi al. 2 C.pen. dispune confiscarea extinsă de la inculpatul A.I.a sumei de 11750 euro.

Desfiinţează în totalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 28.01.2021. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate”.

coral