Scriitorul clujean Sorin Grecu prezinta, in cartea sa "Viata Lucreaza cu alte date", povestea celui mai mare "bandit" din istoria Clujului, Geroge Spermezan, devenit infractor de la bătaia primită în copilărie pentru câțiva biscuiți.
George Spermezan: spărgătorul cu două condamnări la moarte!
Povestea lui George Spermezan, „cel mai cunoscut infractor român din toate timpurile”, îi poate părea, oricui, neverosimilă. Însă, infractorul clujean este „cotat” astfel de către specialiştii în domeniul penitenciar pentru inteligenţa diabolică, planificarea, până în cele mai mici detalii, a „loviturilor” sale, dublate de un curaj nebun.
Condamnat la moarte şi graţiat
Alt motiv pentru care a fost caracterizat astfel este şi condamnarea la moarte, în două rânduri, pe vremea lui Ceauşescu, în urma unor răsunătoare jafuri din epocă, cea mai „glorioasă” fiind „golirea” unei dubiţe a Poştei române de suma de 2 milioane de lei. Suma respectivă însemna, pe atunci – nici mai mult, nici mai puţin – decât echivalentul a 30 de „Dacii”. De fiecare dată, însă, Ceauşescu l-a graţiat, după pledoariile convingătoare ale mamei sale, ajunsă în audienţă la şeful statului. Lui Ceauşescu îi plăcea să-şi motiveze bunăvoinţa, în cercul său de intimi, spunând: „L-am graţiat pentru că o mamă, chiar dacă e de criminal, rămâne totuşi mamă”. La această oră Spermezan, acest adevărat Robin Hood modern, trăieşte bine-mersi, din anul 2007, în Occident, din meseria care l-a consacrat – dar până atunci şi-a făcut veacul prin Cluj, în special pe la Centrul pentru Persoanele Fără Adăpost, de pe strada Sobarilor, unde a fost mereu găzduit şi hrănit de Constantin Asăvoaie, şeful centrului. Dar să vedem cum a ajuns acest om – de altfel, religios şi cu dragoste de semeni, aşa cum mărturiseşte el însuşi – cel mai renumit infractor al României din toate timpurile, fiind depăşit la numărul de ani de puşcărie efectuaţi doar de celebrul „Bogart”. George Spermezan s-a născut în urmă cu 60 de ani în satul Luşca, jud. Bistriţa-Năsăud, într-o familie extrem de săracă. Copil fiind, acesta a intrat într-o zi în alimentara sătească, având la el doar bani de suc – nu însă şi bani de biscuiţi. A îndrăznit totuşi să-i ceară gestionarului să-i dea, pe datorie, şi câţiva biscuiţi. A primit, în schimb, o bătaie soră cu moartea. Evenimentul l-a îndârjit teribil şi, ca urmare, Spermezan şi-a jurat că va fura cât va putea din magazinul cu pricina. Astfel, a apărut acest mic Jean Valjean care a început să fure atât de des din alimentară, încât toţi credeau că-i jefuieşte o fantomă sau cineva care părea că trece prin zid.
Relatarea lui Asăvoaie
Constantin Asăvoaie, preşedintele organizaţiei Prison Fellowship Romania spune că i-a fost milă de Spermezan, care s-a întors în România, în cărucior de invalid, după o escapadă incredibilă în Grecia. Începe Asăvoaie: „L-am găzduit, din când în când la noi, ca pe o vedetă, exact ceea ce era de fapt. Aici a găsit întotdeauna un pat curat şi o masă caldă. Venea noaptea, pe la orele 1-2, stătea puţin la noi, după care pornea în periplu prin ţară, în căutare de bani pentru a-şi vindeca infirmitatea. I-am cumpărat mereu medicamente. În ciuda stării lui de sănătate, ochii îi erau de o vioiciune extraordinară, aveai impresia că-ţi vorbeau. Ne povestea tot timpul că visul său e să ajungă în Occident şi, după aceea, tocmai în Noua Zeelandă. De asemenea, am rămas trăsnit când am văzut ce relaţii sus-puse are. De pildă, la Gică Hagi şi la George Becali a fost de nenumărate ori, după bani – şi niciodată nu s-a înapoiat cu mâna goală. Dar să vă povestesc vreo două-trei «lovituri» ale lui Spermezan. Revoluţia l-a prins pe Spermezan aproape terminat de sedativele luate prin penitenciare, iar puterea de concentrare şi cea fizică îi scăzuseră. Însă rămăsese cu o himeră: Elada, Elada. Până la urmă visul i s-a împlinit: a ajuns, nu se ştie cum, în Grecia. Acolo i s-a dezvăluit paradisul: la magazinele de bijuterii de acolo nu existau, până la venirea lui, camere de supraveghere, pentru că nu erau nici infractori care să le jefuiască. Ei bine, Spermezan a deschis această industrie, pentru că, în scurt timp de la venirea lui, au început să dispară kilograme de bijuterii din magazine. Făcuse legătura cu mafiile ruseşti şi ucrainene şi dădea, în colaborare cu ei, lovitură peste lovitură. Din cauza lui s-au şi înfiinţat, la scurt timp, camerele de supraveghere. Însă autorităţile se confruntau cu o problemă: Spermezan învăţase să le anihileze, aşa că se luptau cu o umbră. De asemenea, se specializase în electronică, ştia acum să reducă la tăcere şi cele mai sofisticate sisteme de alarmă, fără să-l vadă nimeni. De altfel, puţini sunt cei care se pot lăuda că deţin vreo fotografie a lui Spermezan – desigur, în afară de autorităţile româneşti, care l-au încarcerat în repetate rânduri. Aşa că omul nostru poate fi considerat, cu adevărat, «omul fără chip». De altfel, am căutat poza lui Spermezan printre mii de alte fotografii ale centrului – şi n-am reuşit să găsesc niciuna. Se pare că, de fiecare dată când ne fotografiam pe-aici, pe la diferite ocazii, ştia cum să evite obiectivul aparatului de fotografiat.”
Târât de tren 100 de metri
Dl. Asăvoaie se opreşte o clipă din povestit. Încearcă să-şi amintească alte păţanii ale lui Spermezan. Se luminează într-o clipită, apoi continuă: „Dar decăderea lui a venit tot în Grecia, pe când se afla în culmea fericirii. Era în gara din Atena, pregătindu-se să ia un intercity, dar se afla într-un loc nepotrivit, la momentul nepotrivit. Neatent, pentru că intraseră în gară nişte poliţişti, un alt tren care venea din direcţia opusă l-a «agăţat», târându-l vreo o sută de metri. Ca printr-o minune, acesta n-a murit – dar a fost grav rănit. Avea la el un card, încărcat cu suma de 300.000 de mărci, aşa că medicii de la Salvare, crezându-l om bogat, l-au transportat la o clinică de lux. Acolo a rămas vreo câteva luni, pentru refacere, însă sistemul medical din Grecia i-a tocat toţi banii. Când n-a mai avut bani, Spermezan a fost evacuat din spital, direct pe stradă. Şi atunci a început calvarul său: s-a întors în România, unde, ca să nu moară de foame, l-am ajutat şi eu, şi alţii, fiecare cum am putut. Mi-a spus, la un moment dat, Spermezan: «E finalul meritat al vieţii mele. N-a fost altceva decât să culeg ce-am semănat toată viaţa.» Dar până la urmă a căzut din nou în picioare, acum se află în Portugalia. Mi-a trimis recent o scrisoare, pe care v-o dau s-o reproduceţi. Dar până atunci nu pot să nu vă mai relatez o ispravă de-a maestrului, de data asta de pe vremea lui Ceauşescu. Într-o zi, prin anii '80, Spermezan anunţă oficial miliţia că va da o lovitură la magazinul Central, în ciuda oricăror masuri ce se vor lua. Vă daţi seama, ce panică în rândul lor. S-a organizat pază dublă, poliţişti în civil patrulând peste tot în magazin, alertă maximă. La un moment dat, apare în control un ofiţer de securitate, îmbrăcat în uniformă. Era Spermezan, deghizat. Culmea, nimeni nu l-a recunoscut, aşa că a fost lăsat să-şi facă treburile. La încheierea programului, stupoare: de la raionul de bijuterii lipseau câteva de mare valoare. Spermezan furase din nou, de sub ochii tuturor. Era, de obicei, prins doar după ce «spărgea», prin localuri, sume exorbitante de bani, dar era întotdeauna prea târziu: răul fusese deja făcut. Ceea ce m-a impresionat întotdeauna la Spermezan a fost faptul că fura numai de la stat, nu şi de la cei săraci.”
Scrisoarea din Portugalia
Recent, Spermezan a trimis o scrisoare binefăcătorilor săi de la Cluj, familiei Asăvoaie. Scrisoarea este redactată în oraşul Lagos din Portugalia. Reproducem câteva pasaje din ea, făcând şi corecturile ortografice corespunzătoare: „(…) În centrul dumneavoastră am cunoscut unii care doresc să emigreze în Europa cu orice preţ, crezând că se vor realiza, iar eu ţin să le spun că fac o mare greşeală. Dacă cineva vrea să emigreze neapărat, trebuie să fie foarte, foarte bun într-o meserie, să aibă un contract de muncă şi să cunoască cel puţin o limbă, de preferinţă engleza. Fără aceste condiţii, oricine poate ajunge un ratat. Am cunoscut în Italia şi Spania sute de români care voiau să se întoarcă în România şi nu aveau bani de drum. La recoltat este o muncă sezonieră şi banii câştigaţi îi consumă în timpul când nu au de lucru. Am întâlnit la Saragosa doi români care aveau în jur de doi metri înălţime şi nu mâncaseră nimic de două zile. M-am dus într-un market şi le-am adus conserve şi salam, să aibă cel puţin pentru o săptămână. Bineînţeles că şi eu le-am furat din magazin, întrucât m-am specializat în acest domeniu, iar fără să fac aşa ceva aş muri de foame. De aceea le spun celor care au de gând să plece din ţară să se gândească foarte bine înainte s-o facă. În toată Europa oamenii sunt de gheaţă. Nimeni nu-ţi întinde o mână de ajutor sau vreun euro. Mii şi mii de oameni îşi scot câinii la plimbare, îi piaptănă, le cumpără din magazine conserve, spray-uri, îmbrăcăminte – dar unui om nenorocit nu-i oferă nimic, nici măcar nu-i răspund la salut.” Apoi Spermezan îşi descrie periplul prin Europa: Milano, Berna, Lausanne, Parma, Vicenza, Bruxelles, Geneva, Monte Carlo, Cannes, Paris etc., peste tot cu „treabă bună”. Cea mai savuroasă este însă etapa Paris: „Având cunoştinţe în Montparnasse şi având bani foarte puţini, m-am specializat pe market-uri şi magazine, cât şi pe înlăturarea alarmelor de pe unele articole. Mi-am făcut o cutie din lemn, cu capac, care se închide ermetic, iar pe interior am căptuşit-o cu mai multe straturi de staniol gros. Obiectele cu alarmă, nu mai este nicio problemă, le plasez în cutie, în raionul de ape minerale sau potabilă, unde nu sunt camere de luat vederi, iar la ieşire nu mă detectează plăcile electronice…(…) Domnule director, în încheiere vă doresc încă o dată sănătate şi la doamna, la fel – şi vă mulţumesc foarte mult de ajutorul pe care mi l-aţi acordat în România, ajutor pe care nu l-am găsit prin toate ţările Europei, prin care am colindat. Dumnezeu să vă aibă în pază şi să vă văd cu bine. George Spermezan.”
P.S. În anul 2010, Spermezan (foto sus) s-a întors – vremelnic – în patrie şi, pe când locuia din nou la Centrul lui Asăvoaie, am reușit să fac un film extraordinar cu el, în care-mi relatează aventurile menționate de binefăcătorul lui, dar și multe altele. Se pare că trăiește încă, și în acest an 2020, undeva prin Spania…