Miercuri, 26 august, în Florești, pe locul fostului Poligon a fost inaugurat un parc care se întinde pe o suprafață de aproximativ 2 hectare.

„A fost o provocare atât pentru noi, cei din administrația locală cât și pentru cei care au muncit la realizarea acestei investiții. Dar provocarea s-a finalizat prin ce se vede aici, o lucare care s-a realizat pe un pământ care aparținea statului român, iar după eforturi care au durat aproximativ 8 ani de zile am reușit să facem o primă investiție pe acest teren care acum aparține comunei Florești. Parcul are aproximativ 2 hectare, iar diferența are ca scop realizarea unor proiecte care vor îmbunătăți viața floreștenilor, obiective cu interes public cu destinație publică. Ce vedeți dumneavoastră realizat până acum am făcut de așa natură să păstrăm ceea ce a fost, în special zona arboricolă și să venim cu o idee pentru etrecerea timpului liber atât a copiilor cât și a părinților și a bunicilor”, a declarat Horia Șulea, primarul comunei Florești.

Suprafața totală a Parcului este de 15.760 mp, din care suprafață aparate de joacă: 965 mp, suprafață spații verzi amenajate: 5.390 mp. Ca dotări avem cinci ansambluri de joacă mari, balansoare, echipament de joacă de cățărare, leagăne, minitribună, scenă, grup sanitar, foișor, cișmea. De asemenea, ar mai fi de menționat faptul că Parcul este unul SMART, beneficiind de WiFi public gratuit, camere de supraveghere cu monitorizare continuă, controlul irigației se realizează automat prin WiFi, iar băncuțele sunt pregătite pentru a primi în prioada imediat următoare sistem de încărcare prin USB a dispozitivelor electronice. De menționat că arborii de dimensiuni mari existenți nu au fost tăiați sau afectați.

coral