Grupul PPE din Parlamentul European vrea să impună României căsătoriile homosexuale. Rezolutia este pe ordinea de zi in ședința plenara a Parlamentului European, de la Strasbourg, de luni, 13 septembrie. Astfel, se propune ca termenul de soţ să fie folosit pentru ambele sexe.

România ar putea fi obligată să recunoscă căsătoriile persoanelor de același sex. Grupul Partidului Popular European, din care fac parte PNL, PMP și UDMR, vrea să oblige România să recunoască mariajele între persoane de același sex.

Proiectul este pe ordinea de zi in ședința plenara a Parlamentului European, de la Strasbourg, de luni, 13 septembrie. Raportul a fost supravegheat de eurodeputatul spaniol Dolores Monserrat și vizează tocmai aspectele sensibile care în țara noastră sunt aprig discutate.

„Invită Comisia să ia măsuri concrete pentru a asigura libera circulație pentru toate familiile, inclusiv familiile curcubeu, în conformitate cu decizia Coman și Hamilton, care afirmă că termenul „soț” așa cum este utilizat în Directiva privind libera circulație este aplicabil și partenerilor de același sex; solicită Comisiei să examineze dacă Statele membre respectă hotărârea CJUE Coman & Hamilton și adoptă acțiuni în temeiul articolului 258 din TFUE împotriva celor care nu se conformează; face apel la Comisie să ia măsuri împotriva României pentru eșecul său continuu în a respectă această hotărâre, lipsa căilor de atac legale care a obligat reclamantul să recurgă la CEDO”, se arată în rezoluția care va fi discutată la Strasbourg.

Deputatul PNL Daniel Gheorghe este revoltat de rezoluţia propusă spre adoptare Parlamentului European.

„Sunt surprins să aud de o propunere de rezoluție propusă spre adoptare Parlamentului European, fără putere de a obliga concret România în vreun fel dar nu asta as dori sa scot în evidență, prin care o europarlamentara din Spania ar dori ca România să fie admonestata pentru faptul că nu recunoaște așa zisa „familie curcubeu”.

România nu recunoaște și nu va recunoaște niciodată căsătoria dintre persoane de același sex! De asemenea consider că Țara noastră nu poate accepta să fie urechiata pe teme care privesc valorile identitare constitutive ale societății românești.

Că sunt unii care se mai joacă de-a rezoluțiile prin Parlamentul European, în lipsă de alte preocupări, pe asta o știm de mult timp și nu ne miră deloc.

Dar să nu uităm un lucru: Familia este fundamentală pentru oricare Națiune Creștină care își păstrează valorile sale iar legislația europeană nu interferează asupra dreptului familiei, Familia rămânând în sfera de atribuții suverane ale statelor naționale!

De asemenea nu pot să nu remarc obsesia unora de a încerca să creadă că România poate fi un teren bun pentru tot felul de experimente ideologice neo-marxiste.

Ca parlamentar liberal-conservator am avut un rol important în apărarea valorilor identitare în Parlamentul României în ultimii ani și vă asigur pe toți că nu este cale pentru niciun fel de viitoare compromisuri umilitoare care ar distruge temelia morală și spirituală a României!”, scrie deputatul Daniel Gheorghe pe Facebook.