Multă suferință i-a adus lui Claudiu Mihai,  un tânăr de 27 de ani din comuna clujeană Săvădisla, dorința acestuia de a concura cu un consătean pentru cumpărartea unui mânz! Rivalul, Cătălin, un băiat de 24 de ani, recunoscut în zonă ca om violent, și-l dorea cu ardoare. Iar  împrejurarea prin care Claudiu Mihai s-a băgat peste el l-a deranjat atât de tare încât, chiar dacă individul nu a mai perfectat până la urmă tranzacția, s-a răzbunat pe el, crunt, la trei luni după ceartă: după câteva telefoane de amenințare, l-a prins până la urmă pe ulițele satului și i-a trăznit niște palme peste cap, atât de puternice încât i-a spart  timpanul urechii drepte!

La cei 27 de ani ai săi, Claudiu Mihai este de profesie casnic – sau, altfel spus, în limbajul celor de la țară, crescător de animale și agricultor – în satul clujean Vălișoara, comuna Săvădisla. Prezent, miercuri, 28 octombrie la I.M.L.Cluj, acesta așteaptă, calm, să fie primit în cabinetul de consultații al I.M.L.Cluj. Însă calmul său e doar aparent, fiindcă de fapt omul e un pachet de nervi, care izbucnește când îl întreb ce l-a determinat să se prezinte la instituția medicală clujeană.

Mărturisește acesta, plin de năduf: “Aceasta e a doua mea venire la I.M.L. Cluj, fiindcă am mai fost aici imediat după ce mi s-a petrecut necazul, în 16 octombrie – asta pentru că starea mea s-a agravat între timp. Am venit, vă spun sincer, pentru că am nevoie de prelungirea celor opt zile de pe certificatul medico-legal, câte mi-au fost recomandate inițial… Dar să vă spun cum a fost chestia: cu vreo trei luni în urmă eu și Cătălin ăsta ne-am intersectat când am vrut să cumpărăm, un mânz, de la un consătean.

Atunci a sărit furios la mine, avertizându-mă să mă retrag și să nu-i stric afacerea. La care eu, de frică, m-am retras și l-am lăsat să-și termine înțelegerea cu proprietarul. Ulterior am aflat că nu a mai cumpărat mânzul – nu știu din ce cauză – dar e clar că cearta dintre noi a rămas, iar Cătălin nu a uitat-o fiindcă m-a sunat la telefon și mi-a spus că o să-mi arate el mie pentru ce i-am făcut.”

Și, pe 16 octombrie, Cătălin l-a întâlnit pe Claudiu Mihai pe ulițele satului, unde, fără prea multe vorbe l-a taxat, rapid, pe acesta: i-a ars o serie de palme, numai peste cap, spărgându-i instantaneu timpanul urechii drepte. A fost salvat de un trecător, altminteri situația s-ar fi putut termina și mai urât, nu de alta dar furia acestui Cătălin a fost atât de mare încât până și salvatorul său a fost cât pe ce să o încaseze! Expică mai departe victima: “Am ajuns a doua zi la O.R.L., pe 17 octombrie – iar medicii mi-au dat concediu medical și m-au convocat pentru începutul acestei săptămâni. Așa că alaltăieri am fost la clinică, însă, din păcate, veștile pe care mi le-au dat medicii O.R.L.-iști nu au fost prea bune: vor decide abia peste două săptămâni dacă mă vor opera sau nu, însă urechea nu arată prea bine…

Între timp m-am prezentat și la poliție și am făcut plângere penală pe numele lui Cătălin, pentru lovire sau alte violențe.” După câteva minute tânărul este preluat de o asistentă, care-l chestionează și-i studiază actele medicale. Nu ajunge însă să fie consultat de către legist, asta pentru că documentele nu aduceau nimic în plus față de cele eliberate inițial, ori vorbele medicilor de la O.R.L. nu au fost suficiente pentru a dovedi că starea victimei s-a înrăutățit. 

Așa că este rugat ca, imediat după ce obține dovada respectivă – sau, și mai rău, se hotărăște operarea lui – să se întoarcă pentru a-și scoate un nou certificat, care să conțină și suplimentarea de zile, aferentă.  Ușor dezamăgit, înainte de plecare, Claudiu Mihai concluzionează, cu aceeași îndârjire: “Din păcate, cum vă ziceam, mă simt tot mai rău de la loviturile consăteanului meu. Și m-am gândit mult, ce să fac în situația asta. Până la urmă m-am hotărât să merg împotriva lui până la capăt, fiindcă a mai bătut multă lume în sat – și trebuie să apară, până la urmă, cineva care să-l oprească și să-l determine să dea socoteală pentru meteahna asta a lui!”

 

                                                                         Sorin Grecu