Reprezentanții Primăriei Turda au anunțat că spectacolul de artificii nu va avea loc la miezul nopții. Focurile de artificii vor fi lansate din două zone în acest an, pe platoul din fața Primăriei și în Parcul Teilor, ca să fie cât mai vizibile în acest an pentru a putea fi respectată distanțarea socială.

„Ne place când vedem cetățeni implicați și dornici să-și spună punctul de vedere, iar noi vă asigurăm că ținem cont de fiecare părere exprimată civilizat.

Drept urmare, spectacolul de focuri de artificii va avea loc joi, 31 Decembrie, de la ora 22:00. Astfel, turdenii care vor dori să admire focurile de artificii vor putea face acest lucru cu respectarea normelor de distanțare socială și de purtare a măștii de protecție.

Totodată, ne-am gândit și la cei care îndrăgesc acest obicei, dar care din motive de sănătate nu pot părăsi locuința, așadar am decis ca întregul spectacol să fie transmis și live pe pagina noastră.

Chiar dacă este un an atipic, depunem eforturi pentru a aduce puțin din normalul anilor trecuți și nu în ultimul rând un zâmbet pe chipurile voastre.

Haideți ca nici anul acesta să nu facem rabat de la a urma tradiția anilor trecuți prin care ultima zi din an este marcată cu focuri de artificii care aduc bucurie atât celor mici, cât și celor mari. Deși anul acesta artificiile vor fi lansate puțin mai devreme, important este să ne bucurăm mai mult ca oricând de orice moment petrecut împreună, fie el și online. Să nu uităm că aceste focuri de artificii au loc doar o dată într-un AN”, a transmis Matei Cristian, primarul municipiului Turda.

coral