Comisia Europeană a aprobat în luna iunie a acestui an investiția de 47 milioane de euro pentru construirea și echiparea Spitalului Regională de Urgență Cluj. Proiectul se referă la un spital cu aproape 850 de paturi, cu echipamente de un nivel tehnologic ridicat, pentru a asigura o calitate mai bună a îngrijirii de urgenţă şi acces la servicii medicale care salvează vieţi. Spitalul va oferi îngrijire de nivel secundar şi terţiar, dar şi îngrijiri medicale de bază şi servicii de bază, cum ar fi chirurgie generală şi medicină internă. 

Contractul de finanțare a fost semnat, licitația a fost organizată și în cel mai scurt timp vor începe lucrările. Anunțul a fost făcut de Horia Șulea, primarul comunei Florești.

„Contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 al Spitalului regional de Urgență Florești – jud. Cluj a fost semnat, iar organizarea procedurilor de licitație este pe ultima sută de metri, apoi urmând demararea construcției pentru Spitalul Regional de Urgenta Florești Cluj..

Spitalul Regional Cluj (cea mai mare investiţie realizată cu fonduri europene care se realizează în regiunea Ardealului) se va constitui într-un complex de construcţii cu 7 etaje (inclusiv subsolul, parterul şi 5 etaje superioare) şi va avea 849 de paturi. Obiectivul va beneficia de un heliport şi de o parcare subterană independentă (cu două etaje), care adaugă un subsol suplimentar la întreaga construcţie. Suprafaţa totală construită a spitalului va fi de aproximativ 151.891 mp, iar amprenta clădirii este de 27.340 mp.

S-a semnat contractul de finanțare europeană pentru Spitalul regional de urgență Florești Cluj, un proiect în valoare de 500 milioane de euro. Acesta va fi trimis la Bruxelles, pentru aprobare. Așadar, cea mai mare investiție din Ardeal va poposi la Florești.

SRU Florești va avea în jur de 900 de paturi și 150.000 mp construiți. (Zonă tratament pacienți – 43.315 mp, Zonă tratament ambulatoriu – 11.400 mp, Suprafețe de Diagnostic și Tratament – 19.265 mp, Servicii de suport – 15.055 mp, Suprafețe de instruire – 3.195 mp, Suprafețe tehnice și de circulație – 27.670 mp). Saloanele vor fi de 1-2 paturi și vom avea un număr de peste 42.000 de internați per an și 270.000 cazuri de ambulatoriu per an. Spitalul va putea procesa undeva la 100.000 de cazuri de urgențe anual”, a transmis Șulea. 

coral