Strada care străbate cel mai haotic cartier al Clujului urmează să fie lărgită la trei benzi de circulaţie, cu trotuare şi piste de biciclete. Lucrările ar urmea să înceapă în iulie 2019. 

n luna iulie intră buldozerul, poate chiar la final de iunie. Suntem în linie dreaptă. Păcat că a durat atâția ani ca să primi strada înapoi de la Guvern.

După ce acest lucru s-a întâmplat, am încercat să ne mișcăm cât de repede am putut", a declarat edilul Emil Boc, la un post de radio local. 

Costurile pentru lărgirea și modernizarea străzii Bună Ziua se ridică la 19,7 milioane de lei, plus taxa pe valoarea adăugată, dintre care 1,7 milioane vor merge către plata exproprierilor necesare în zonă. Durata de realizare a investiţiei este de 12 luni, iar finanţarea se face din bani de la bugetul local şi alte surse constituite conform legii. 

Strada va fi lărgită la 16 m și va avea trei benzi de circulație – două spre Bună Ziua şi una spre Fagului, pistă de biciclete și trotuare.

"Au fost două propuneri pentru lărgirea străzii, supuse dezbaterii publice, una cu patru benzi şi fără piste de biciclete şi una cu trei benzi şi cu piste de biciclete. Preferată, cu un număr covârşitor de voturi, a fost cea cu trei benzi şi cu piste de biciclete.

Vrem o stradă modernă, care să încurajeze şi transportul alternativ, în special în perioada verii. Nu trebuie să ne gândim astăzi că pistele de biciclete nu au continuitate, trebuie să începem de undeva ca apoi să le putem extinde", a subliniat viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, privind acest proiect.  

coral