O bătaie crâncenă a avut loc în Apahida, între două grupuri de persoane. Trei bărbați au fost reținuți după ce au bătut cu bestialitate un tânăr.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV! Bătaie cu SĂBII și BÂTE la Apahida. Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital

„Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au efectuat trei percheziții, în localitatea Apahida, la locuințele unor bărbați, cu vârste cuprinse între 32 și 46 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, în seara zilei de 4 iunie a.c., pe strada Tudor Vladimirescu din Apahida, s-ar fi desfășurat un conflict, între două grupuri de persoane, din localitatea Apahida, respectiv Jucu de Mijloc. 

Cei trei bărbați, care ar fi participat la respectivul eveniment, sunt bănuiți de agresarea fizică a unui tânăr, prin folosirea unor obiecte contondente și tăietor-înțepătoare.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate bunuri de interes în cauză.

În urma administrării probatoriului, persoanele respective au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive”, a transmis IPJ Cluj. 

coral