Curtea de Apel București a confirmat, joi, decizia Tribunalului București privind suspendarea executării condamnării la 5 ani de închisoare în cazul lui Bogdan Olteanu. Este vorba despre dosarul mitei de 1 milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Decizia Curții de Apel București este def

Minuta instanței:

DP.296/CO/Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii de şedinţă din data de 08.07.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul penal nr. 15635/3/2022/a1. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitiva. Pronunţată şedinţă publică, azi 18.08.2022.

Context. Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator al BNR, a fost condamnat definitiv în octombrie 2020 la 5 ani de închisoare cu executare.

Olteanu a fost lider PNL în anii 2000, apropiat de Călin Popescu Tăriceanu, și a fost președinte al Camerei Deputaților (2006 – 2008). Ulterior a devenit viceguvernator BNR.

DNA l-a acuzat de trafic de influenţă și a cerut o pedeapsă de 10 ani închisoare în dosarul în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. La ultimul termen al procesului reprezentantul DNA a declarat că la dosar există numeroase probe care dovedesc vinovăţia lui Bogdan Olteanu, printre care declaraţiile date de Sorin Ovidiu Vîntu, ale unor oameni de afaceri şi ale fostului guvernator al Deltei Dunării Liviu Mihaiu, dar şi înscrisuri bancare şi interceptări telefonice şi ambientale, arată g4media.ro

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. coral