S-a semnat contractul de execuție a lucrărilor la Podul Răsăritului, o legătură directă între cartierul Mărăști și zona Gării, anunță primarul Emil Boc.

Costurile se ridică la 22,7 milioane de lei, bani asigurați din bugetul municipiului pe anul acesta iar lucrările vor dura doi ani.

Emil Boc: „Termenul de realizare este de doi ani de la ordinul de începere a lucrărilor. Va intra la finanțare în bugetul pe 2021. Este un proiect extrem de important pentru traficul şi calitatea vieţii a celor ce locuiesc în zonă”.

Licitația a fost câștigată de firma bucureșteană Freyrom SA – Procons Group SRL – Costin și Vlad Birou de Proiectare SRL – Integrated Road Solutions SRL, fiind contestată de Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a dat dreptate bucureștenilor.

Emil Boc a precizat că odată cu podul va apărea o nouă stradă care va lega Piața 1 Mai și zona Clujana de strada Oașului, respectiv de zona Gării. Strada va fi amenajată paralel cu calea ferată, în continuarea străzii Câmpul Pâinii.

„Vom realiza un drum paralel cu calea ferată, în zona Câmpul Pâinii, care vine practic până la gară, un drum alternativ care va facilita și va întări mobilitatea urbană din zona respectivă și câteva din proiectele importante ale Clujului”, a declarat Emil Boc.

Drumul alternativ este menit să descongestioneze circulația din zonă, facilitând circulația între cartierul Mărăști și gară. Podul care va lega străzile Oașului și Răsăritului se află în procedură de licitație, a mai arătat edilul.

Podul va avea o lungime de 57,90 metri, o lățime de 26 metri, 2 piste de biciclete și 2 trotuare și va fi realizat pe suprastructură .

Construirea podului și amenajarea intersecțiilor aferente vor contribui la fluidizarea traficului auto.

coral