Primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz, transmite că, la fel ca în anul 2017, s-a obținut o nouă finanțare de la Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice privind obiectivul „Modernizare drumuri de interes local în Comuna Mica, jud. Cluj”. Este vorba de 7,5 km de străzi din localitățile Sânmărghita, Dâmbu Mare, Mica și Mănăstirea.

După doi ani de la semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, perioadă în care s-a efectuat procedura de licitație privind atribuirea contractului de execuție și proiectare, Comuna Mica a depus la Consiliul Județean Cluj toate avizele, acordurile și studiile în vederea obținerii autorizației de construire, iar în data de 22 mai 2019, Consiliul Județean Cluj a eliberat documentul menționat anterior, a mai transmis primarul comunei.

"Mă bucur că astăzi am putut da ordinul de începere a lucrărilor și sper ca și constructorul să intervină în cel mai scurt timp pentru modernizarea acestor străzi din comuna noastră, care, până în momentul de față, sunt singurele neasfaltate. Acest proiect este unul dintre cele mai mari de la nivelul comunei Mica și vreau să vă transmit că în perioada următoare urmează să fie eliberate și alte autorizații privind noi lucrări care se vor derula la nivelul comunei noastre", a declarat Tiberiu Zelencz.

Sursa: someseanul.ro