Consiliul Județean Cluj, prin operatorul regional de apă, a semnat contractul de finanțare pentru continuarea și finalizarea investițiilor demarate în infrastructura de apă și canal din județele Cluj și Sălaj

 

Administrația județeană a semnat prin Compania de Apă Someș S.A., operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, contractul de finanțare pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020, etapa a II-a”.

Valoarea acestui proiect finanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă-PDD este de 625.767.332,91 lei (130.926.725,25 euro), fără TVA, din care 92,18% reprezintă fonduri nerambursabile, respectiv 85% Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13% bugetul de stat şi 2% bugete locale. Cofinanțarea proiectului, în procent de 7.82%, este asigurată printr-un credit contractat de Compania de Apă Someș.

Alin Tișepreședintele Consiliului Județean Cluj: „Continuăm proiectul nostru prin care dorim să le oferim cele mai bune condiții locuitorilor din județul Cluj. Vom finaliza, cu bani europeni, ambițiosul program de investiții în infrastructura de apă și canalizare. Banii astfel economisiți din bugetul județului vor fi folosiți pentru noi investiții în beneficiul clujenilor. Într-un final, ne dorim ca toți locuitorii să beneficieze de condiții civilizate și moderne de trai, indiferent dacă aceștia trăiesc în orașe sau în satele județului. ”

Programul de Dezvoltare Durabilă-PDD, care acoperă perioada de programare 2021-2027, este numele sub care continuă și vor fi finalizate investițiile cofinanțate de Uniunea Europeană și demarate de CASSA în cadrul proiectului regional derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, în valoare de peste 404 milioane de euro.

Obiectivul general al noului program de investiții al Companiei în cadrul PDD vizează îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj prin extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății în localități care au peste 50 de locuitori și asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 de persoane pentru conformarea cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) și epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC).

Modernizarea şi extinderea infrastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare va contribui semnificativ la dezvoltarea socio-economică a ariei deservite din județele Cluj si Sălaj, la asigurarea unui nivel îmbunătățit de sănătate și confort pentru populație în condiții de siguranță și în regim continuu, reducerea poluării mediului prin eliminarea descărcării apei uzate neepurate sau insuficient epurate, reducerea costurilor prin eficientizarea operării și eliminarea vulnerabilităților prezente ȋn particular ale sistemelor alimentate din surse locale, susceptibile a fi afectate de fenomenele extreme ce însoțesc schimbările climatice.