Interlopul clujean Bogdan Negrei Adrian, zis Crețu, liberat condiționat la finele anului trecut din executarea unei pedepse de 20 de ani de închisoare, se numără printre cei patru presupuți traficanți de droguri reținuți de către ofițerii DIICOT Cluj.

Bogdan Negrei ceruse de zeci de ori să fie liberat condiționat, solicitatea fiindu-i, într-un final acceptată, în cursul lunii octombrie 2022, deși executa o pedeapsă de nu mai puțin de 20 de ani pentru tentativă de omor.

„Crețu” a primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile și urmează să se intoarcă, cel puțin pentru o lună, după gratii.

Potrivit unui comunicat DIICOT remis presei, au reținut 4 tineri recidiviști, care plasau droguri, chiar și în penitenciare.

„În 9 și 10 martie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea pentru o durată de 24 ore a patru inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a produce efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

În perioada octombrie 2022 – martie 2023, cei patru inculpați, din județele Iași, Suceava și Cluj, au comercializat, în repetate rânduri, droguri de risc (canabis), droguri de mare risc (JWH 210 și heroină) și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive (3-CMC) consumatorilor de astfel de substanțe de pe raza acestor județe. De asemenea, inculpații, parte dintre aceștia condamnați anterior la pedepse privative de libertate, în prezent liberați condiționat, au aprovizionat cu substanțe psihoactive (ADB-BUTINACA) și droguri de mare risc (JWH 210) deținuții încarcerați în penitenciarele din București și Botoșani.

Cu ocazia celor 9 percheziții domiciliare efectuate la data de 09.03.2023 în județele Iași, Suceava și Cluj Napoca, au fost identificate și ridicate 100 grame de canabis, 90 doze (aproximativ 80 de grame) de substanțe psihoactive noi (3 CMC), 5 coli impregnate cu JWH – 210, 65 grame de substanță vegetală impregnata cu JWH 210, 10 doze de canabis, un pistol airsoft, 4 cântare de precizie pe care s-au găsit urme de droguri, 10 telefoane mobile și suma de 13.000 lei.

Cei patru bărbați reținuți sunt NEGREI BOGDAN ADRIAN, BUTUC ROBERT, FRANGACHE VICTOR IONUŢ și MURĂRESCU CIPRIAN. Toți au fost arestați pentru 30 de zile.”, arată anchetatorii.

coral