Aproximativ 80 de kilograme de aur furat au fost aruncate în Sena de spărgători panicați, iar singurele dovezi rămase sunt câteva monede și o reconstrucție a unui inel dispărut, a cărui simbolistică a renăscut în albina aleasă de Napoleon. Aproximativ 80 de kilograme de aur au dispărut în apele întunecate ale Senei, într-o noapte în care panica a învins orice calcul. Spărgătorii care scăpaseră cu comoara au simțit că pământul arde sub picioare:
poliția închidea cercul mult prea repede, iar obiectele din mâinile lor deveniseră un pericol mai mare decât orice beneficiu. Așa că au aruncat tot ce mai aveau asupra lor în râu, convinși că apa va șterge orice urmă.
O parte din pradă fusese deja topită, transformată în lingouri anonime, imposibil de identificat. Din fluviu s-au recuperat doar fragmente: două piese și câteva monede de aur cu efigia împăraților romani de răsărit, singurele dovezi rămase dintr-un jaf care părea desprins dintr-un roman istoric. O copie păstrează vie amintirea inelului pierdut
Astăzi, acele rămășițe sunt păstrate la Cabinetul de medalii al Bibliotecii Naționale a Franței, la Paris. Dar ceea ce vedem acolo nu este întreaga poveste. Inelul cu sigiliu, piesa cea mai valoroasă din punct de vedere simbolic, nu a fost găsit niciodată.
Ceea ce este expus astăzi este o reconstrucție electroplastică, realizată după o imprimare pe gips care a supraviețuit miraculos înainte ca originalul să dispară. Fără gravurile detaliate publicate de Chifflet în 1655, nimeni nu ar fi știut vreodată cum arăta această moștenire pierdută. Detaliile meticuloase ale acelor desene au fost singura punte peste prăpastia timpului. Albina lui Napoleon, născută din aurul scufundat
Dar povestea acestei comori nu se oprește la fundul Senei. În 1804, când Napoleon Bonaparte și-a pus coroana imperială pe cap, a ales ca simbol personal albina. Nu era o alegere întâmplătoare: împăratul cunoștea această comoară merovingiană din publicațiile savante ale epocii sale.
La șapte secole după ce micuța insectă de aur împodobise mantia funerară a unui rege franc uitat, ea renăștea ca emblemă a puterii, brodată pe veșmintele unui om care visa să-și lege destinul de cea mai veche istorie a Franței. O alegere care spune mai mult decât orice document: aurul pierdut în râu nu a dispărut cu adevărat, ci s-a transformat în altceva, într-un simbol care a traversat secolele.
