Fondurile europene pentru renovarea locuințelor sunt plătite pe baza declarațiilor, nu a rezultatelor măsurate, ceea ce duce la economii de energie doar moderate și la o cheltuială ineficientă a banilor publici. Aproape 724 de miliarde de euro sunt gestionate printr-un mecanism în care declarațiile țin loc de dovezi. Iar primii bani cheltuiți nu sunt neapărat cei care produc cele mai mari economii de energie. Un stat membru anunță că a renovat un număr de locuințe, iar Bruxelles-ul virează fondurile. Fără facturi verificate, fără măsurători ale consumului, fără întrebări despre cine a beneficiat efectiv de lucrări. Regula după care funcționează cel mai mare fond de redresare al Uniunii Europene este simplă: banii se plătesc pentru obiective declarate atinse, nu pentru rezultate măsurate. Iar această alegere, aparent tehnică, are consecințe directe asupra modului în care sunt cheltuiți banii publici.
Curtea de Conturi Europeană a analizat programele din Belgia, Italia, Cipru și Lituania și a ajuns la o concluzie incomodă: măsurile finanțate „permit doar economii moderate de energie”. În timp ce fondurile europene ar trebui să vizeze proiectele cu cel mai mare potențial de reducere a consumului, realitatea arată că guvernele au preferat proiectele rapide, ușor de finalizat, în detrimentul renovărilor profunde, care chiar fac diferența. Problema nu este doar că banii ajung la lucrări superficiale. Este că nimeni nu poate spune cu certitudine câți kilowați-oră pe metru pătrat s-au economisit efectiv. O țară poate raporta renovarea a o sută de mii de locuințe și poate încasa banii, fără ca vreun funcționar de la Bruxelles să știe dacă acele locuințe consumă mai puțină energie sau cine a primit banii la capătul lanțului. O investigație publicată în presa franceză rezumă perfect situația: „fără trasabilitate sigură până la beneficiarii finali și un efect real asupra consumului de energie care este, de asemenea, imposibil de verificat”. Cifrele care arată de ce banii nu produc performanță Cifrele vorbesc de la sine.
Din totalul de 43 de miliarde de euro alocate pentru renovarea locuințelor, 36,3 miliarde au mers către proiecte de anvergură medie, care generează între 30 și 60% economii de energie. Dar 7,1 miliarde de euro au fost acordate fără să existe vreo cerință minimă de performanță energetică.
Cu alte cuvinte, aproape o cincime din pachetul financiar a fost cheltuită fără a cere nimic în schimb, nici măcar un prag minim de economisire. Auditorii au descoperit ceva și mai tulburător. Din 111 măsuri de renovare analizate, doar 3 au inclus obiective cuantificate de economisire a energiei.
Trei din o sută unsprezece. Restul s-a concentrat pe numărul de locuințe tratate, nu pe amploarea câștigului energetic. Este ca și cum ai premia participanții la un maraton pentru că au purtat pantofi de alergare, nu pentru că au ajuns la linia de sosire. Explicația acestei distorsiuni este una de calendar. Programul de redresare are un termen limită strâns, 2026, iar guvernele au fost încurajate, fără să vrea, să prioritizeze proiectele care pot fi finalizate rapid.
Panourile solare, înlocuirea ferestrelor, modernizarea cazanelor – toate acestea sunt lucrări care se fac repede, se contabilizează ușor și permit bifarea rapidă a obiectivelor. O renovare globală, care izolează pereții și schimbă complet sistemul de încălzire, durează luni de zile, implică mai multe meserii și complică raportarea statistică. Sistemul a descurajat, astfel, tocmai munca cea mai eficientă. Iar atunci când există date, ele sunt adesea nesigure. Curtea de Conturi s-a bazat pe certificatele de performanță energetică pentru a estima economiile, dar aceste documente sunt departe de a fi demne de încredere.
Într-o regiune auditată, unul din opt certificate a fost găsit neregulat, suficient de grav încât să merite amendă. Iar decalajul dintre teorie și realitate poate fi amețitor: pentru clădirile mai puțin eficiente, consumul estimat depășește uneori consumul real cu 400%. O casă catalogată drept o gaură neagră energetică pe hârtie poate consuma, în practică, de cinci ori mai puțin decât se aștepta.
Sau invers. Ceea ce face ca orice comparație „înainte și după” să fie, în mare măsură, fictivă. Miza uriașă și lecția pentru viitor Miza este uriașă. Locuințele rezidențiale reprezintă aproximativ 25% din consumul final de energie al Uniunii Europene, iar aproape 75% din clădirile europene sunt considerate ineficiente energetic. Potențialul de economisire este imens, dar banii publici nu au fost direcționați către proiectele care l-ar fi exploatat cel mai bine.
Cel mai îngrijorător este că această metodă de finanțare nu dispare. În propunerea pentru bugetul european 2028-2034, Comisia Europeană a inclus opțiunea de a continua finanțarea acestui tip de renovare. Dezbaterea se mută, așadar, la următorul plan bugetar, fără ca defectele semnalate de auditori să fi fost corectate între timp. Nikolaos Milionis, șeful de audit de la Curtea de Conturi, a rezumat problema într-o singură propoziție: „Finanțarea UE pentru renovarea locuințelor private ar trebui să meargă la acele proiecte cu cel mai mare potențial de reducere a consumului de energie. Cu toate acestea, am văzut prea des că fondurile Facilității de Recuperare și Reziliență au fost duse acolo unde au fost cheltuite cel mai mult, nu acolo unde ar fi făcut cea mai mare diferență”. Tradus direct: banii au mers acolo unde era ușor de cheltuit, nu acolo unde ar fi făcut cea mai mare diferență.
Într-un moment în care Franța încearcă să-și consolideze propriile sisteme de ajutor pentru renovare, această observație europeană capătă o greutate aparte. Pentru că lecția de la Bruxelles este clară: dacă sistemul de finanțare nu cere dovezi ale performanței, atunci nu va produce performanță. Doar cheltuială.
