Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, a participat la emisiunea online Fain&Simplu a lui Mihai Morar, ocazie cu care a discutat mai multe subiecte de interes actual.

Psihologul a adus în discuție care sunt reperele la care trebuie să ne întoarcem, ca neam dar și diferențele și asemănările dintre religie și știință.

„Există o cale prin care cele două pot conlucra ca România să evolueze ca țară și să își găsească menirea în familia europeană?” sau „Unde greșim, ce ne ține pe loc și care sunt pașii către România educată?”, au fost câteva dintre subiectele abordate de către rectorul UBB.

Emisiunea o puteți vizualiza mai jos.

 

 

coral