Tragedie astăzi la Turda, unde cadavrul unui bărbat a fost găsit în râul Arieș, în apropierea cartierului Micro 3. Informațiile inițiale de la ISU Cluj arată că pompierii au fost chemați acum puțin timp pentru a recupera trupul din apă.

„La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 15.40, Poliția municipiului Turda a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că în râul Arieș, în zona unui complex comercial din Turda, ar fi fost găsit cadavrul unei persoane de sex masculin.

La fața locului a fost dirijată o echipă operativă de polițiști, alături de echipaje ISU Cluj, care au procedat la scoaterea acestuia din apă.

Din primele verificări efectuate la fața locului, nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul persoanei.

Ulterior, polițiștii au stabilit identitatea acesteia, fiind vorba despre un bărbat de 71 de ani, din municipiul Turda.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, urmând a fi stabilită cauza decesului după efectuarea expertizei medico-legale. „