Letonia a declarat persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei la Riga şi l-a expulzat din ţară, notează dpa.

La cererea Ministerului de Externe, diplomatul trebuie să părăsească Letonia înainte de 10 aprilie.

Însărcinatul cu afaceri al misiunii ruse a fost informat miercuri despre această situaţie într-un comunicat.

Rusul a fost expulzat din cauza a ceea ce partea letonă a numit o „comunicare publică inacceptabilă şi provocatoare urmată de ambasadă pe o perioadă îndelungată” şi în contradicţie clară cu Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice.

În pofida avertismentelor repetate, ambasada Rusiei s-a angajat într-o comunicare publică inexactă menită să discrediteze instituţiile de stat din Letonia şi în a stârni ura în societate, se arată în comunicat.

Ministerul de Externe de la Riga nu a oferit alte detalii.

Letonia, o fostă republică sovietică care se învecinează cu Rusia, găzduieşte o importantă minoritate de origine rusă.

Invazia rusă a Ucrainei în urmă cu peste doi ani a sporit tensiunile dintre cele două ţări.

 

coral