Procurorul DIICOT Marian Delcea, cel care a demarat dosarul de corupţie al medicului clujean Mihai Lucan, a fost detaşat, la cerere, la Parchetul de pe lângă Tribunalul din Bucureşti.
La aproape 2 ani de la începutul dosarului urologului clujean Mihai Lucan, care a zguduit lumea medicală şi politică atât locală, cât şi naţională, procurorul DIICOT care a demarat cercetarea penală, Marian Delcea, a fost detaşat. Şi mai ciudat este faptul că magistratul a fost cel care a cerut detaşarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul din Bucureşti, arată addevărul.ro
Solicitarea a fost aprobată astăzi de secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorul Marian Delcea este cunoscut pentru cazurile răsunătoare din domeniul medical pe care le-a instrumentat, cumar fi dosarul de trafic de ovocite al medicului Victor Zota, finalizat cu condamnarea acestuia, lucru care nu a împiedicat reangajarea medicului în cadrul Agenţiei de Transplant anul acesta.