Dorel a făcut o nouă lucrare. A ales să pună un stâlp de semafor în mijlocul unei șosele asfaltate recent, din Timișoara.
În timp ce lucrările pe șantierul din Calea Stan Vidrighin, (n.r. fosta Calea Buziașului) din Timișoara merg înainte cu avânt, un cititor al presei locale a capturat cele mai noi imagini de pe șantier cu o dronă și a adus la lumină o nouă „capodoperă” a lui Dorel, un semafor pus în mijlocul șoselei proaspăt asfaltate, potrivit antena3.ro.

Reprezentanții primăriei susțin că lucrările sunt în avans și ar putea fi finalizate mai repede decât se aștepta oricine. Cu toate acestea, filmarea arată că muncitorii sunt pe punctul de a ne oferi un spectacol de semaforizare inedit.

În aceste zile, echipa se concentrează în zona intersecției cu strada 1 Decembrie, înlocuind liniile de tramvai și rețelele de utilități, dar și creând o surpriză pe măsură în ceea ce privește reglarea traficului.

Cel mai recent videoclip dezvăluie un stâlp de semaforizare care pare să fi hotărât să-și facă simțită prezența mult înainte de program. Așezat cu sfințenie în mijlocul carosabilului, acesta pare să-și pregătească debutul în gestionarea traficului la viitoarea intersecție cu strada Batania, potrivit opiniatimisoarei.ro.