News Flash:

E bolnavă de cancer, dar tratează pacienții la ATI

21 Ianuarie 2022
925 Vizualizari | 0 Comentarii
Mirela

Sunt nedormiți, epuizați și departe de familii. Despre eroii în halate vorbim care, de mai bine de mai bine de 9 luni, luptă în prima linie cu coronavirusul. În spatele combinezoanelor se ascund povești emoționante de viață.

Una dintre ele este Mirela, o asistentă de la secția ATI a Spitalului din Câmpulung Moldovenesc. E acolo pentru pacienții ei, le oferă sprijin și încurajare, deși pentru ea colegii ei nu mai pot face nimic.

E bolnavă de cancer, dar tratează pacienții la ATI

Asistenta în vârstă de 52 de ani a fost diagnosticată cu cancer în stadiul patru. Nu știe cât mai are de trăit, dar știe că la spital e nevoie de ea. Ar putea oricând să stea acasă, în liniște, însă vrea să facă ceea ce o face fericită. Să fie lângă cei în nevoie.

“Am 52 de ani și sunt asistentă medicală la secția de Anestezie și Terapie Intensivă din spitalul din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Am văzut destui oameni murind. Să-i păcălești, uneori ajută. Eu am cancer în stadiul patru, dar mai am mult de muncă la spital. Pe mine nu mă poate păcăli nimeni. Medicii sunt sceptici. Eu am învățat să citesc în priviri. Se uită lung la tine, cu compasiune, încearcă să te încurajeze, dar eu știu unde mă aflu.

Eu am fost la muncă în pandemie, la ATI, și voi merge și acum. Faptul că merg la spital mă ajută să mai trăiesc. Pacienții au nevoie de mine”, povestește Mirela.

Povestea ei e cutremurătoare. Vorbește cu tărie despre propria boală. E cadru medical, așa că recunoaște imediat privirile sceptice a medicilor pe mâna cărora a ajuns. Dar nu se lasă.

„Dacă pot fi utilă, cu ce-a mai rămas din mine, sunt cea mai fericită”
Spune că atunci când lucrează se simte cea mai fericită. Familia îi dă putere să lupte cu boala, dar și cu coronavirusul.

„Lucrez. Când îmi este greu, îmi iau concediu medical, dar îmi place ceea ce fac. Acceptarea e foarte grea, mai ales la stadiu avansat. A trebuit să fiu puternică și asta pot face doar având o viață normală, nu să stau la pat. Faptul că mă duc la serviciu mă ajută la moral. Colegii și medicii îmi spun să stau în concediu, dar eu le-am zis că acest concediu este pentru oamenii bolnavi, iar eu am o treabă de făcut. Am momente când depresia mă trage tare de păr.

Mă rog, de perucă. Am fost tentată să apelez la antidepresive, dar am spus un mare nu! Iei o pastilă, ești în lumea ta, dar când se termină efectul o iei de la capăt. Am zis că lucrez cu creierul. Și sunt tare pentru familia mea, pentru soțul meu, pentru copilul meu.Când îți vezi soțul că întoarce capul într-o parte și plânge, e foarte greu. Băiatul meu, când am fost la Cluj la o puncție la ficat, a căzut în genunchi în curtea spitalului și -a început să plângă. -Mami, să nu ne lași singuri! Ei îmi dau putere.

Mă dor foarte tare picioarele fiindcă am avut un blocaj limfatic, au rămas durerile, dar trec peste cu exerciții, cu masaj, cu activitate zilnică. Mai fac pauze când simt că pleznește carnea pe picioare. Dar am o viață normală, așa cum este ea. Abia aștept să mă duc la muncă în fiecare zi.

Dacă pot fi utilă, cu ce-a mai rămas din mine, sunt cea mai fericită. Acum să văd cum tolerez acest medicament nou și mă întorc fiindcă pacienții au nevoie de asistență medicală. Voi fi acolo!” – M., 52 de ani, Câmpulung Moldovenesc.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1406 (s) | 33 queries | Mysql time :0.050692 (s)