România a surclasat Ungaria la unul dintre cei mai importanți indicatori economici, au scris joi publicațiile maghiare, de la Portfolio la site-ul RTL sau publicația Telex și nu numai.

La o jumătate de an de la publicarea datelor preliminare, Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, a confirmat miercuri cifrele: PIB-ul pe cap de locuitor în Ungaria (calculat la paritatea puterii de cumpărare) a fost de 76,6% din media UE, în timp ce în România, el a fost de 76,7%.

Cu alte cuvinte, a devenit oficial faptul că România a depășit Ungaria atunci când vine vorba despre cel mai cunoscut indicator de dezvoltare, scrie publicația maghiară Portfolio.hu. Analiza Portfolio arată că, în timp ce Ungaria a recuperat rapid decalajul față de media UE în ultimul deceniu, România a recuperat diferența într-un ritm și mai rapid.

În 2013, România avea un PIB pe cap de locuitor de 54,6%, dar până în 2022 se va apropia de 77%, ceea ce reprezintă o îmbunătățire de 22 de puncte procentuale – una de 2,5 ori mai mare decât cea a Ungariei.

În privința aceluiași indicator economic – PIB-ul pe cap de locuitor în Ungaria (calculat la paritatea puterii de cumpărare) – mai notează Portfolio, doar 5 state membre UE se mai află în urma Ungariei: Letonia, Croația, Slovacia, Grecia și Bulgaria. Pe baza ritmului de recuperare a decalajelor, nu este exclus ca, în timp, letonii și croații să depășească și ei economia maghiară, arată analiza.

Economistul Ákos Péter Bod, fost guvernator al băncii centrale și contributor Portfolio, a scris anterior că, cel mai probabil, din cauza recesiunii economiei maghiare de anul acesta, se așteaptă ca avansul României să crească. Péter Ákos Bod mai explica recent că România a ajuns din urmă Ungaria și din cauza corupției de la Budapesta și a lipsei de concurență. RFI România scrie că informația Eurostat, care a circulat intens în presa maghiară, a fost reflectată oarecum diferit, în funcție de orientarea publicațiilor.

Presa proguvernametală a scris, printre altele, că ritmul creșterii în cazul Ungariei nu a fost constant, ci mai lent în 2016-2017 și s-a accelerat după aceea. Apoi, „toată lumea pare să uite” că prețul creșterii în România a fost mărirea datoriei de stat, în timp ce Ungaria și-a redus datoria cu 15% până în 2020. Publicația independentă Telex a notat și ea că este important de reținut că media UE nu reprezintă nivelul țărilor occidentale, precum Germania, Suedia sau Austria.

Aceste țări se află la un nivel de dezvoltare economică mai ridicat decât media UE și, atunci când se calculează media UE, țările din est și sud trag în jos cifrele. Un alt aspect important este faptul că, deși PIB-ul pe cap de locuitor este într-adevăr un indicator foarte important, acesta nu reflectă cu exactitate standardele de viață și veniturile cetățenilor unei țări, mai scrie Telex.

coral coral