Creators.comm, comunitatea dedicată creatorilor de business și schimbării în comunitate, organizează un nou eveniment Creators.talks, în data de 21 februarie, la Cluj-Napoca.

Unul dintre cele mai importante lucruri pentru un antreprenor este site-ul unde potențialii clienți pot găsi cu ușurință detalii despre produsele sau serviciile sale. Însă, sunt multe aspecte de care trebuie ținut cont, printre care și brandingul și GDPR-ul. Pentru cei care doresc să își creeze un site sau să îi dea un refresh în 2024, Creators.com organizează cea de-a treia întâlnire din seria Creators.talks, unde se vor explora aspectele cheie ale unui website de succes, de la experienta de brand la GDPR.

Pentru evenimentul de luna aceasta am ales o temă care am văzut că pune mari dificultăți între antreprenorii la început de drum cu care am lucrat: lansarea unui website. Pornind atât de la provocările pe care le-am rezolvat alături de clienții mei pentru care am realizat strategii de marketing și comunicare, am ajuns la o dublă perspectivă: un mix între realizarea unui site pe o platformă ușor de utilizat și cu costuri reduse (Squarespace) și integrarea aspectelor legale ce țin de GDPR și Termeni și condiții. Rezultatul, prin speakerii aleși, e un eveniment de la care eu cred că invitații noștri vor pleca cu agendele pline de notițe”, spune Andreea Chiuaru, co-fondatoare Creators.comm.

De data aceasta, invitații sunt Alexandra Crăciun, branding specialist, și avocatul Mihai Cărăbaș.

Sunt mai mult decât entuziasmată de speakerii care vor fi prezenți la acest eveniment. Cu siguranță vor oferi o experiență educațională inedită participanților, mai ales că sunt experți în domeniul lor. Alexandra Crăciun va oferi participanților o incursiune captivantă în lumea creării unui site de prezentare care cu siguranță va ieși în evidență, în timp ce Mihai Cărăbaș, cu experiența sa din domeniul legal va dezvălui secretele GDPR-ului, care pentru mulți dintre noi este enigmatic”, spune Valentina Ciolan, co-fondatoare Creators.comm.

 

Alexandra Crăciun este creator cu multe roluri: creează strategii de branding pentru business-uri din segmentul upper medium și premium, produse digitale pentru antreprenori și oameni de marketing, versuri (în volumul ei de poezii lansat anul trecut – „’O pasăre albastră’’), conținut care inspiră alți oameni din Cluj și, în curând, un nou podcast. La această ediție Creators.talks Alexandra va vorbi despre ce ar trebui să conțină un site de prezentare, cu focus pe platforma Squarespace pe care o îndrăgește foarte tare, cum se poate crea o experiență pentru utilizator prin design și conținut și va demonstra cum se utilizează platforma Squarespace pentru a crea un website.

Mihai Cărăbaș este avocat, cadru didactic asociat la Facultatea de Drept și Științe Sociale a Universității “1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia; și arbitru la Curtea de Arbitraj atașată Camerei de Comerț și Industrie Cluj. Domeniile sale profesionale de interes includ dreptul comercial, guvernanța corporativă, IT&C, startup-uri și LegalTech. Activitatea sa de consultanță juridică este completată de expertiza sa antreprenorială în sectorul LegalTech, fiind în prezent implicat în mai multe proiecte în domeniu. Pasionat de interferența tehnologiei cu domeniul juridic, el a fondat Legal Accelerators, primul eveniment major dedicat LegalTech și inovației juridice, organizat în România. Mihai deține un doctorat în drept comercial și este membru al Centrului de Drept Comercial și IT al Universității Babeș-Bolyai.

Participarea este gratuită, dar necesită înscriere prealabilă, prin completarea acestui formular: https://forms.gle/sabk5B8rDcw5BjWdA

De asemenea, fiindcă se apropie 1 Martie, toate domnișoarele și doamnele prezente la eveniment vor primi un mărțișor handmade creat de Dana Buz.

Evenimentul Creators.talks va avea loc în data de 21 februarie, începând cu ora 18:00, pe strada Henri Barbusse, nr. 44-46, et. 6, la sediul CloudFlight.

Agenda Evenimentului:

18:00 – 18:30: Welcoming & Free Networking powered by L’Eclair Magique

18:30 – 20:30: Panel discuție pe tema evenimentului

20:30 – 21:30: Free Networking powered by Cramele Recaș & L’Eclair Magique

Parteneri:

Partener locație: CloudFlight

Parteneri networking: Cramele Recaș & L’éclair Magique

Partener gifts: Editura Litera & Dana Buz Studio

Parteneri foto & video: Marian Iancu @ Atelierul de Portrete

Partener media: Inspire Now

Despre Creators.comm:

Creators.comm este o comunitate de antreprenori din Cluj-Napoca care creează spațiu de întâlnire fizic și conexiune pentru 3 tipuri de creatori: Creatori de business (antreprenori), Creatori de frumos (oameni care creează prin creativitatea lor) și Creatori de schimbare în comunitate (prin încurajarea colaborării și susținerea inițiativelor locale).

 

Comunitatea a fost pornită în noiembrie 2023 de Andreea Chiuaru și Valentina Ciolan, doi oameni de marketing pasionați de organizarea de evenimente și crearea de comunități. Din echipa proiectului fac parte și Nicoleta Rotaru (Freelancer Social Media), Iustina Ioniță (studentă la FSPAC) și Bianca Tămaș (Specialist PR).

În prezent, Creators reprezintă o serie de evenimente lunare gratuite, găzduite de Cloudflight, pe teme de interes pentru antreprenori, freelanceri, artiști și orice alte persoane interesante de a crea ceva din pasiune sau dorință de schimbare. Evenimentele includ atât resurse de învățare oferite de speakerii selectați de organizatori, cât și o componentă de networking interactivă la începutul și la finalul discuției.

Pentru mai multe informații despre proiectul Creators, accesați

www.comunitatea-creators.com

.

coral