News Flash:

EXCLUSIV. Curier de 19 ani, bătut de un cocalar în cartierul Între Lacuri. L-a dat cu capul de mașină

18 Martie 2021
12427 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.9242 RON (+0.0001)
USD: 4.1226 RON (+0.0606)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
curier batut in cartierul intre lacuri

Tânărul aşteaptă să fie poftit în cabinetul de consultaţii al I.M.L. Cluj. Mărturiseşte că e student la Cluj-Napoca şi se întreţine din curierat, muncind la o firmă de livrări de mâncare la domiciliu. Arată că, în seara precedentă, după ce adusese nişte porţii, într-un bloc din cartierul Între Lacuri, un ins extrem de violent l-a atacat  – pentru că parcase, pentru două minute, pe locul său! Curierul  declară că, deşi este fost boxer de performanţă, nu a ripostat, preferând să încaseze de la cocalar – ca să urmeze apoi căile legale!

Curierul, aproape un copil – însă bine legat şi la trup înalt de circa 1,85 m - declară că în seara precedentă a avut parte de o experienţă teribil de neplăcută, în faţa unui bloc, de pe strada Beiuşului, din cartierul Între Lacuri:

„Sunt originar dintr-un judeţ învecinat şi, pe lângă facultate, mă ocup de livrări de mâncare, la domiciliul clienţilor, muncă pe care o fac numai cu maşina proprie. Iar, aseară, pe la 21.30 am avut o comandă de mâncare, de la Kaufland, pe care am dus-o pe Beiuşului 70. Acolo, am văzut că-i o parcare cu abonament şi am intrat, exact pentru două minute, cât dura livrarea la client. Şi am parcat, nu însă înainte de a înştiinţa, pe un domn din bloc, aflat afară, că mă întorc imediat. Acesta mi-a spus că nu-i nicio problemă, aşa că am mers şi am livrat marfa, repede...”

Însă, arată tânărul, pe când s-a întors la maşină, era aşteptat de un ins solid, care depăşea suta de kilograme, turbat de furie, cu maşina lui parcată ceva mai încolo.

„Era proprietarul locului ocupat de mine. Mi-a spus: <<Măi, nenorocitule, aştept aici după tine?>> Şi m-a trântit cu capul de maşina mea, după care mi-a ars un pumn, puternic, în umăr… Apoi a adăugat că dacă nu ar fi fost martori în jur mi-ar fi zdrobit, acolo, creierii… Şi, de asemenea, nici nu purta mască, de aceea l-aş putea recunoaşte şi dintr-o mie” – explică victima.

Tânărul  relatează apoi că, imediat după incident, aflat încă în stare de şoc, s-a deplasat la sediul central al poliţiei clujene, unde a relatat unui ofiţer păţania sa. Acesta, la rândul său, l-a îndrumat spre Institutul de Medicină Legală, pentru obţinerea unui certificat, şi apoi la Secţia 7, din cartierul Someşeni, unde să întocmească o plângere, pe numele atacatorului.

Între timp, tânărul de 19 ani este poftit în cabinetul de consultaţii.

Se întoarce, rapid, cu un certificat, în care legiştii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri... Şi, înainte de a părăsi instituţia medicală clujeană, conchide:

„E inacceptabil să se întâmple aşa ceva: pentru două minute de şedere pe locul lui să încasez aşa bătaie şi, mai ales, să-mi fie adresate atâtea cuvinte urâte! Puteam să-l termin, fără probleme, deoarece am la activ trei ani de box de performanţă – însă am preferat să urmez calea legală şi să-l pun astfel pe individ, chiar dacă mai târziu, cu botul pe labe! ”

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

curier tanar bataie cocalar intre lacuri
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1533 (s) | 33 queries | Mysql time :0.026015 (s)