Gigantul IKEA plănuiește extinderea pe piața din România prin magazine mici, care să fie localizate în centrul orașelor, unul dintre acestea urmând să fie deschis la Cluj.

Ikea este renumit pentru marile sale magazine, cu o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați, amplasate la marginea orașelor. Grupul suedez a fost însă nevoit să își modifice modelul de business pe fondul creșterii concurenței și al preferinței consumatorilor de a comanda mobilă online de acasă în loc să se deplaseze până la periferia orașelor. 

Reprezentanții IKEA au declarat  că investesc în crearea unui mediu multi-canal, cu formate care să susțină noile comportamente și tendințe de consum „Anul trecut am deschis primele două puncte de colectare ale IKEA în Brașov și Timișoara, în timp ce Clujul urmează în curând. IKEA are un serviciu de comenzi on-line din ce în ce mai popular pentru clienții din întreaga țară, iar IKEA Pallady va dubla capacitatea de a sprijini cumpărăturile pe internet. Luăm în calcul, de asemenea, crearea unor magazine mai mici, în centrul orașului, în plus față de tradiționalele și deja cunoscutele «cutii albastre». În prezent, suntem dedicați finalizării celui de-al doilea magazin din București și extinderii rețelei punctelor de colectare. Alte formate vor fi explorate în viitor și vom informa publicul în cazul unor planuri suplimentare de extindere“, spun reprezentanții IKEA.

Primul magazin Ikea din România a fost deschis pe 21 martie 2007. Lucrările la al doilea magazin IKEA din București, de pe bulevardul Theodor Pallady nr. 57, construcție realizată de Bog`Art și indicată drept cel mai mare magazin al retailerului suedez din Europa de Sud-Est, au fost încheiate de ceva timp, însă IKEA a tot amânat momentul deschiderii, inițial programat pentru vara anului trecut.  Noul magazin este prezentat de către oficialii retailerului drept un proiect complex, pe care își propun să îl finalizeze pe parcursul acestui an. Ei spun pentru Profit.ro că au finalizat procesul de recrutare de angajați  și că nu mai există posturi disponibile. Compania a anunțat anterior că va recruta peste 350 de angajați. „În cazul posturilor vacante noi, le vom anunța pe canalele obișnuite“, arată reprezentanții retailerului, citați de profit.ro
 

coral