​FCSB-ul a câștigat primu titlu de campioană a României după o pauză de 9 ani, iar finanțatorul roș-albastrilor a anunțat care sunt planurile pentru următorul sezon, respectiv pentru cupele europene.

George Becali Foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Gigi Becali a transmis că obiectivul principal al FCSB-ului este să joace în grupele cupelor europene
FCSB avea nevoie de o remiză în duelul de sâmbătă de pe Arena Națională din București, contra Farului, iar echipa antrenată de Elias Charalambous s-a impus cu scorul de 2-1, la capătul unui meci dominat cap coadă.

David Miculescu și Alexandru Băluță au marcat golurile grupării roș-albastre, iar imediat după meci, finanțatorul echipei a dezvăluit care este obiectivul principal pentru FCSB în sezonul următor.

„Slavă Ție, Doamne. Tot timpul am fost pe locul doi. Acum, îți spun un lucru. Nu trebuie să uităm niciodată și trebuie să analizăm ce se întâmplă în fotbalul românesc.

Luați Dinamo, care e pe ultimul loc, luați Rapidul, care a retrogradat. Ăsta e meritul meu, că am ținut echipa mereu acolo, sus, și în cupele europene. Ce s-a întâmplat în seara asta e cununa. Noi n-am câștigat așa, hai că ne chinuim, am câștigat en-fanfare. Trebuia să fie 5-1.

Suntem campioni, să se bucure toate lumea, suporterii. Eu nu mai sunt cum eram înainte, nu mai am vârsta. Vârsta fiind mai înaintată, intervine înțelepciunea. Nu câștig nimic cu nebunia.

Trebuie să vedem ce înseamnă titlul ăsta. Pentru ce l-am luat noi titlul ăsta? Dacă nu ne ducem în cupele europene, degeaba, ce să fac cu titlul? L-am luat degeaba, ce să fac cu el dacă nu mă duc în cupele europene?” – a declarat acesta, potrivit Digi Sport.

SuperLiga, etapa cu numărul 7 din play-off
FCSB – Farul Constanța 2-1

CFR Cluj- Sepsi Sfântu Gheorghe / duminică, 21:00

Rapid București – Universitatea Craiova / luni, 20:30

Clasament play-off SuperLiga
1. FCSB – 49 puncte

2. Farul – 35 p

3. Universitatea Craiova – 34 p

4. CFR Cluj – 34 p

5. Rapid – 29 p

6. Sepsi – 28 p. coral