Zonă istorică a Clujului, Strada Potaissa a fost punctul de întâlnire pentru clujenii și turiștii iubitori de flori, în acest sfârșit de săptămână. Timp de 3 zile strada s-a transformat într-un tărâm al florilor.

Evenimentul, aflat la cea de a 3-a ediție, a adunat zeci de producători locali și floriști cu imaginație care și-au expun florile pentru public, într-una dintre cele mai interesante acțiuni de tip „Street delivery” organizate în oraș.

De asemenea, participanții la eveniment au putut participa la diferite ateliere specifice sau să se relaxeze în atmosfera nonconformistă creată la „Piață de flori altfel”.

Evenimentul Strada Potaissa – „Piața de flori altfel” este organizat de Asociația Daisler, fiind sprijinit financiar și în acest an de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca de la bugetul local pentru anul 2019.

coral