Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore şi, ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi furat mai multe bunuri din apartamentul unei tinere cunoscute online, inclusiv un card bancar de pe care a scos bani.

Surse judiciare au precizat pentru GÂNDUL că bărbatul are 32 de ani și și-a cunoscut victima pe aplicația de întâlniri „Badoo”.

Femeia l-a invitat la ea acasă, în locuința pe care o are în București și profitând de acceptarea acesteia de a fi legată la ochi și de mâini cu o eșarfă în scopul unui joc sexual, individul a furat mai multe bijuterii din aur (inele și lănțișoare), suma de 200 lei, 3 carduri bancare (Revolut și Banca Transilvania), precum și un telefon mobil marca Oppo Reno 6 Pro, cauzând un prejudiciu de aproximativ 5. 000 de lei.

„La data de 20 martie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 11 Poliţie au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în judeţul Ilfov, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de furt, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prejudiciul fiind de aproximativ 5.000 de lei”, conform unui comunicat al Poliției Capitalei.

Cercetările au fost declanşate la data de 13 ianuarie, când Secţia 11 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, de către o tânără de 28 de ani, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 20,00, un bărbat pe care l-ar fi cunoscut în luna decembrie 2023 prin intermediul unei aplicaţii online, i-ar fi sustras mai multe bunuri, din locuinţa situată în Sectorul 3.

Din investigaţiile desfăşurate s-a stabilit că tânăra s-ar fi întâlnit cu bărbatul în cauză la adresa ei de domiciliu.

„La data menţionată, în timp ce se afla în locuinţa victimei, profitând de neatenţia ei, bărbatul i-ar fi sustras mai multe bijuterii, telefonul mobil, portofelul ce conţinea bani, actele de identitate şi carduri bancare. La scurt timp după comiterea faptei, în jurul orei 20,30, de pe un card bancar sustras de bărbat, ar fi fost efectuate mai multe tranzacţii, fără consimţământul acesteia”, arată sursa citată.

În urma activităţilor specifice a fost identificat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, bănuit de comiterea faptelor.

La percheziţiile efectuate pe 20 martie la domiciliul acestuia au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care şi cardurile bancare pe care bănuitul le-ar fi sustras.

De asemenea, a fost identificat şi telefonul mobil, pe care bărbatul l-ar fi valorificat la o societate, în regim de amanet, care a fost recuperat de către poliţişti.

Individul a fost depistat şi condus la audieri, fiind apoi reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 11 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru infracţiunile de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

  coral