La sediul Primăriei orașului Huedin a avut loc azi o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai companiei KNAUF și ai entităților furnizoare de utilități (Electrica, Gaz, Compania de Apă Someș S.A, Orange România).

Discuțiile s-au axat pe identificarea celei mai bune soluții tehnice pentru trasarea cablului principal de tensiune electrică, ce va conecta fabrica la stația de transformare de pe str. B.N. Antal, precum și linia electrică de rezervă care va conecta fabrica la postul de transformare din Piața Victoriei.

În acest moment investitorul are demarate procedurile pentru obținerea a trei autorizații; pentru conectarea fabricii la stația de curent, pentru organizarea de șantier și pentru construirea efectivă a fabricii.
Conform planificării investitorului, fabrica KNAUF va deveni operațională în 2026.

Venirea unui investitor mare precum Knauf în orașul Huedin, poate aduce beneficii semnificative, cum ar fi crearea de locuri de muncă, stimularea economiei locale și atragerea altor investiții, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a comunității.

coral