Iulius Parc găzduiește din luna decembrie o oază de lumină și culoare ce transportă vizitatorii într-un univers feeric. Animale, grădini cu fructe gigant, personaje din basme sunt doar câteva exemple dintre cele peste 170 de instalații luminoase care au cucerit spațiul din proximitatea Iulius Mall. Expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 16:00 – 22:00, până pe 20 ianuarie 2024, iar biletele se achiziționează din zona special amenajată în parc.

Un eveniment special care combină arta luminoasă cu frumusețea naturii are loc în Iulius Parc. Expoziția „The Glowing Garden” reunește peste 170 de instalații luminoase sub formă de animale, printre care și un pui de elefant în mărime naturală, tigri în junglă, delfini, păsări flamingo, grădini cu fructe gigant, personaje din basme, dar și multe alte figurine spectaculoase și poate fi admirată până pe 20 ianuarie 2024. Figurinele sunt luminate cu becuri LED, pentru un consum responsabil de energie electrică.

Expoziția este deschisă zilnic, în intervalul orar 16.00 – 22.00, iar achiziționarea biletelor se face la zona special amenajată în Iulius Parc. Prețul unui bilet pentru adulți este 35 de lei, pentru copii și pensionari este de 30 de lei, iar un pachet pentru o familie formată din doi adulți si doi copii este de 120 de lei. Copiii sub 3 ani au intrarea gratuită. Pentru mai multe informații, puteți accesa pagina de Facebook a evenimentului.

Evenimentul „The Glowing Garden” este realizat de Agenția Coco, alături de ingineri și designeri din diferite țări, găzduit de Iulius Parc și susținut de Iulius Mall Cluj.

Vino în Iulius Parc și retrăiește magia basmelor, la „The Glowing Garden”!

coral