În 3 august, în jurul orei 08.40, pe D.N.1C, pe raza localităţii Băiţa, judeţul Cluj, a avut loc un grav accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane, în următoarele circumstanţe:

Un bărbat de 36 de ani, din municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.1C, pe raza localităţii Băiţa, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a accidentat mortal un bărbat de 78 de ani, din municipiul Gherla, care se deplasa pe trotuar.

În urma investigațiilor efectuate, a reieșit că bărbatul se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Faţă de conducătorul auto a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, magistraţii Judecătoriei Gherla au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

coral