Un copil violent verbal și fizic în vârstă de doar 9 ani ține în șah Licelul Avram Iancu, unul dintre cele mai bune din țară, prin simplul fapt că ISJ Cluj și conducerea liceului nu sunt în stare să soluționeze cu fermitate problema a 26 de colegi ai copilului violent care sunt jigniți și loviți sistematic în ultimul an.

Copilul violent nu este însă problema principală. Problema sunt părinții acestuia, de profesie polițiști, din care unul șef la Secția 7 Poliției, cu figuri în cap de fost șef la BCCO în Bistrița, unde nu a făcut pui tocmai datorită caracterului.

Când, inițial, copilul a fost dus la grădinița UBB, și acolo a creat probleme enorme, una dintre educatoare relatându-ne recent faptul că în plus față de agresivitate fizică, copilul înjura incredibil de urât: „Ne-am dat seama de unde a învățat să vorbească așa, când, la un moment dat, l-am auzit pe tatăl lui în vestiar în timp ce îmbrăca copilul, scoțând din gură numai organe genitale”.

Stați liniștiți dragi cititori, fiindcă înainte de Avram Iancu mucosul de 9 ani a făcut harcea parcea și liniștea Liceului Racoviță, dar scandalurile de acolo au fost amortizate prin intervenție politică, fiindcă polițaiul care îi este părinte are proptele adânci la Inspectorat, pe linie PNL, direct la Marinela Marcu.

Mascarada comisiilor interministeriale create pentru a pune batista pe țambal în acest caz va continua mâine, când, potrivit surselor noastre, un reprezentant al Avocatului Poporului va adesta la Cluj, dar nu pentru a lămuri și rezolva situația celor 26 de copii loviți și agresați verbal, ci pentru a ține partea copilului violent, căruia i s-ar fi scăzut nota la purtare.

Dovada clară că smardoiul mucos nu face altceva decât să replice în oglindă comportamentul părinților de acasă este faptul că, undeva de-a lungul anului trecut, în urma unor negocieri între părinții copiilor agresați, conducerea școlii și părinții-problemă, aceștia au acceptat să angajeze un soi de „umbră”, o studentă care să-l supravegheze de-a lungul pauzelor, din umbră, pe copilul violent și să intervină atunci când acesta „deraia” de la un comportament civilizat.

Culmea, această inițiativă a avut efecte benefice asupra comportamentului copilului, care, supravegheat profesionist a încetat pentru o vreme cu loviturile și jignirile aplicate colegilor. Totul s-a năruit când părinții copilului violent au refuzat să mai plătească „umbra” respectivă pe motiv că ei sunt bugetari și nu au bani de asemenea „prostii”.

Este clar că copilul are nevoie de sprijin psihologic, dar mai ales părinții au nevoie de niște decizii ferme din partea Inspectoratului pentru că este inadmisibil ca 26 de părinți și copiii lor să sufere din cauza unui plod prost crescut.

 

Marinela Marc, obosita ce conduce Inspectoratul Școlar Județean Cluj, pare că nu vrea să soluționeze problema, dar ne-am asigurat noi, cei de la Ziar de Cluj, ca Ligia Deca să afle de această situație tâmpită să afle de această situație tâmpită ce perpetuează situația de mai bine de un an.

Părinților copiilor agresați le acordăm un sfat. Începeți de îndată greva școlară. Nu vă mai trimiteți copiii la școală timp de două săptămâni. Este singura soluție îmnpotriva mitocăniei și corupției politice din Inspectoratul Școlar Judeațean Cluj.

Sursa: Ziar de Cluj