Astăzi, la Viișoara, Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită printr-un spectacol dedicat marelui poet Mihai Eminescu, desfășurat în sala Căminului Cultural din localitate.

Atmosfera a fost una plină de entuziasm și emoție, sala fiind neîncăpătoare deoarece mulți copii de la Școala Gimnazială Viișoara au venit în număr mare să participe la acest eveniment omagial.

Împlinirea a 174 de ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu, a fost marcată printr-un program artistic variat, care a inclus cântec, poezie, scenete de teatru și discursuri. Elevii de la Școala Gimnazială Viișoara au susținut cu mândrie acest program artistic, alături de actorii Teatrului Național Aureliu Manea.

Primarul Ioan Roman a deschis evenimentul, evocând personalitatea și contribuția de neegalat a marelui poet Eminescu.

În vecinătatea primăriei din Viișoara se află bustul lui Eminescu, amplasat în micul parc care a fost amenajat acum câțiva ani.

În anii precedenți, elevii din comună au avut o provocare specială: cei care recită integral poemul „Luceafărul” primesc un premiu în valoare de 1.000 de lei din partea Consiliului Local și al Primăriei Viișoara. Ună dintre elevele a reușit să realizeze această performanță, demonstrând pasiune și talent pentru poezia lui Eminescu.

Foto: Turdanews.net

coral