Într-un moment așteptat de mulți, metroul din Cluj-Napoca a atins prima fază subterană. Marți, 11 august, la ora 9:00, au demarat lucrările de construcție a puțului de lansare pentru mașinile de foraj ce vor săpa tunelurile magistralei – a anunțat primarul Emil Boc.

Antreprenorul general, GÜLERMAK, confirmă că în următoarele luni se vor săpa șantuți verticale și se va turna beton pentru conturul acestui puț – element esențial de unde vor porni cele două TBM-uri („cârtițele”).

Amplasat în zona stației 2 – Teilor, în comuna Florești, puțul de lansare va servi drept punct de plecare pentru două tuburi paralele ale liniei de metrou. Este crucial ca structura să fie perfect aliniată cu traseul planificat și să garanteze condiții optime de asamblare a echipamentelor în subteran.

Constructorii spun că acest moment reprezintă o etapă definitorie în implementarea proiectului, iar angajamentul lor este să respecte cele mai stricte standarde tehnice, la fel ca în proiectele internaționale de mare anvergură realizate anterior.

Proiectul metroului din Cluj, scos din PNRR, este finanțat în principal de la Ministerul Transporturilor, iar până în prezent Primăria Cluj a plătit deja peste 220 de milioane de euro pentru lucrările realizate.

Cu o lungime de peste 21 km, Magistrala I include 19 stații subterane, un depou suprateran și tuneluri forate mecanizat (TBM) cu diametrul interior de 5,5 m, alături de structuri tehnice complexe. Obiectivul pe termen lung este transformarea mobilității urbane, reducerea emisiilor, degrevarea traficului și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor printr-o infrastructură durabilă și eficientă energetic.