Legea privind „RAR auto pas” și modificarea kilometrajului va intra în vigoare începând de luni, 29 iunie 2023, conform publicării în Monitorul Oficial.

Prin Legea 142/2023, care se referă la registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, modificarea kilometrajului autoturismelor va fi considerată o infracțiune.

Chiar dacă legea nu specifică în mod explicit o pedeapsă, se vor aplica sancțiunile prevăzute pentru alte infracțiuni din Codul Penal, cum ar fi înșelăciunea, care se comite atunci când se prezintă o stare de fapt ca fiind adevărată, în ciuda faptului că nu este reală.

„Manipularea odometrului unui autovehicul, solicitarea manipulării odometrului sau orice acțiune care afectează înregistrarea exactă a numărului de kilometri parcurși de un autovehicul este interzisă. Manipularea odometrului se referă la practica frauduloasă de modificare intenționată și neautorizată a kilometrajului real indicat de odometrul unui autovehicul. În cazul în care odometrul este defect sau nu funcționează corespunzător, proprietarul/utilizatorul menționat în certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului este obligat să-l repare sau să-l înlocuiască fără întârziere la operatori economici autorizați în acest sens”, se precizează în noua Lege 142/2003.

Registrul RAR Pas Începând de luni, 29 mai 2023, stațiile de inspecție tehnică periodică autorizate, precum și atelierele pentru inspecția tahografelor și/sau a limitatoarelor de viteză autorizate sunt obligate să transmită către RAR (Registrul Auto Român), la fiecare inspecție efectuată, informații referitoare la numărul de identificare al autovehiculului și valoarea citită a indicației odometrului autovehiculului supus inspecției.

Aceste informații vor fi înregistrate într-un registru național, care va conține informații despre toate autoturismele și autocamioanele din România.

La vânzarea unui autovehicul, proprietarul va trebui să obțină un „RAR auto pas”, un document care va cuprinde toate informațiile despre mașină, datele la care s-au efectuat inspecțiile periodice și informațiile referitoare la kilometraj în momentul inspecțiilor periodice, etc.

„La înstrăinarea unui vehicul rutier înmatriculat, înregistrat sau introdus pe piață în România, persoana care înstrăinează vehiculul rutier va furniza cumpărătorului un certificat

coral