Știm cu toții că despărțirea este grea, însă aparent creierul ar putea avea un mecanism care ne ajută să trecem mai ușor peste separare, relatează The Guardian.

Savanții care au studiat rozătoarele de câmp spun că aceste animale, care formează relații monogame, experimentează o explozie de dopamină, hormonul fericirii, în creierul lor atunci când își caută și se reîntâlnesc cu partenerul. Totuși, după ce sunt separate pentru o perioadă îndelungată, ele nu mai experimentează un astfel de puseu.

Avem tendința de a ne gândi la acest lucru ca la „depășirea unei despărțiri”, deoarece acești șoareci pot de fapt să formeze o nouă legătură după această schimbare în dinamica dopaminei – ceva ce nu pot face în timp ce legătura este încă intactă„, a afirmat dr. Zoe Donaldson, cercetător în neuroștiințe comportamentale la CU Boulder și autor principal al lucrării.

În revista științifică Current Biology, oamenii de știință prezintă modul în care au efectuat o serie de experimente în care șoarecii trebuiau să apese pe pârghii pentru a ajunge fie la partenerul lor, fie la un șoarece necunoscut aflat de cealaltă parte a unei uși transparente.

Savanții au constatat că, atunci când apăsau pârghiile și deschideau ușile pentru a-și întâlni perechea, șoarecii eliberau mai multă dopamină decât atunci când întâlneau un alt șoarece.

Totodată, aceștia s-au apropiat mai mult de partenerul lor la întâlnire și au înregistrat o creștere mai mare a dopaminei în acest timp.

„Cimentarea și menținerea legăturilor umane”

Credem că diferența este legată de faptul că știi că ești pe cale să te reîntâlnești cu un partener și reflectă faptul că este mai satisfăcător să te reîntâlnești cu un partener decât să te întâlnești cu un șoarece pe care nu-l cunoști”, a mai afirmat Donaldson.

Însă aceste diferențe în ceea ce privește nivelurile de dopamină nu au mai fost prezente după ce au separat perechile de rozătoare timp de patru săptămâni – o perioadă considerabilă din durata de viață a rozătoarelor.

Potrivit cercetătorilor, descoperirile sugerează o diminuare a legăturii dintre perechile de șoareci, mai degrabă decât faptul că aceștia s-au uitat unul pe celălalt.

Donaldson a spus că studiul ar putea avea o serie de implicații în cazul în care cercetările ar arăta că descoperirile se aplică și la oameni.

În primul rând, dacă acest semnal de dopamină este într-adevăr crucial pentru a ajuta la cimentarea și menținerea legăturilor umane, înseamnă că a face lucruri care ajută la menținerea acestui semnal puternic are implicații importante pentru stabilitatea relațiilor„, a spus ea.

Donaldson a precizat că această cercetare ar putea fi relevantă și pentru persoanele care au dificultăți în a merge mai departe după un deces.

Este posibil ca, în cazul acestor persoane, semnalul de dopamină al partenerului lor să nu se adapteze după pierderea suferită, ceea ce, în esență, le blochează procesarea pierderii. Un obiectiv mai mare al cercetării mele este de a identifica modalități de a-i ajuta pe cei care suferă de tulburare de doliu prelungită prin identificarea schimbărilor biologice care îi ajută să facă față unei pierderi și să-și reia viața”, a mai adăugat ea.

  coral