Daniel Pavel Dumitraș, afaceristul care în urmă cu o săptămână ucidea un om pe trecerea de pietoni, avea permisul de conducere suspendat, după ce a trecut pe roșu, la o trecere de nivel cu calea ferată, în timp ce barierele coborau.

Disprețul ucigașului pentru regulile de circulație și pentru orice reguli, în general, reiese fără echivoc și din argumentele pe care acesta le-a adus în plângerea contraventională depusă contra procesului verbal prin care i se suspenda dreptul de a conduce, totul în încercarea de a-și păstra permisul. Aceaiași plângere contravențională care ulterior i-a permis să mai conducă încă o lună, timp suficient pentru a ucide un om nevinovat.

Astfel, la data de 23.05.2019, ora 13:10, agentul constatator din cadrul Biroului Rutier consemna următoarea stare de fapt cu privire la infracțiunea rutieră comisă de către Daniel Pavel Dumitraș, patronul Coratim:

„A condus auto Jaguar cu nr. ….. pe strada ….. iar la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu semibariere nu s-a oprit înainte de. aceasta cu toate ca semnalele, cu lumini roşii si acustice erau în funcţiune si bariera în curs de coborâre interzicând trecerea."

Astfel potrivit art. 121/3/e din 195/2002 : " Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai următoarelor fapte:

c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele suni coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/şau sonore sunt în funcţiune;”, se arăta în procesul verbal de contravenție.

În apărarea sa, criminalul cu Jaguar a susținut în fața instanței, prin avocați, faptul că da, întradevăr barierele erau în curs de coborâre, însă semnalele luminoase și acustice nu funcționau, astfel încat n-a considerat că trebuie să oprească la trecerea cu calea ferată.

Ba mai mult, tupeul patronului Coratim merge mai departe, acesta susținând că agentul de poliție care l-a sancționat nu avea cum să vadă daca era sau nu culoarea roșie la semafor, din moment ce se afla la circa 150 de metri distanță de barieră.

”La momentul la care subsemnatul m-am angajat în traversarea trecerii la nivel cu calea ferată semnalele liminoase/acustice nu funcţionau cu atât mai puţin ca barieră să fi fost în curs de coborâre.

Agentul de politie se afla in autospeciala de politie la o distantă de peste 150 de m de la trecerea la nicel cu calea ferată, iar în momentul in care m-am apropiat de autospeciala de politie am fost oprit.

Subsemnatul nu circulam cu viteză, deoarece am încetinit la trecerea de nivel cu calea ferată sens in care singura explicaţie este aceea că semnalele acustice si vizuale dar si coborârea barierei s-a produs după momentul la care subsemnatul am traversat.

Vă solicit respectuos in probatiune pentru dovedirea celor indicate de către subsemnatul să dispuneţi >

1.      efectuarea unei adrese către Compania Naţională de Căi Ferate în calitate de manager de infrastructură din România prin care să le solicitaţi să comunice instanţei de judecată intervalele de timp cuprinse intre ora 13:00 si ora 13:30 la care semnalele …. in data de 23.05.2019.

2.      efectuarea unei adrese către pârâtă prin care să depună la dosarul cauzei înregistrarea video efectuată cu aparatul AUTOVISION montat pe autospeciala de politie.”

 

La data de 25 iunie, pe o stradă din Cluj, milionarul Daniel Pavel Dumitraș, la volanul bolidului său marca Jaguar, a ucis un tânăr de doar 33 de ani, tată a doi copii, trecând peste el chiar pe trecerea de pietoni, în plină zi.

Împotriva acestuia organele de urmărire penală au deschis un proces pentru ucidere din culpă, însă majoritatea celor care îl cunosc personal susțin că acesta nu va primi o pedeapsă cu executare, fiind un important membru al comunității de afaceri din Cluj, constructor imobiliar și afacerist milionar.

Imaginile cu tragicul accident au șocat o țară întreagă, majoritatea internauților cerând condamanarea acestuia la pedeapsa închisorii, cu executare.

Daniel Pavel Dumitraș nu este la prima abatere și nici la prima confruntare cu legea penală, pe rolul instanțelor judecătorești existând și alte procese în care acesta are calitatea de inculpat, despre toate acestea urmând să publicăm în viitorul apropiat.

  coral