Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), Casa Judeţeană de Pensii (CJP), Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) din Cluj vor avea un sediu comun, nou, clădirea fiind renovată cu o investiţie totală de 2,35 milioane de euro (inclusiv TVA). Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, a participat luni la inaugurarea noului sediu comun al celor patru instituţii, un proiect realizat cu fonduri europene în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Ministrul a discutat cu angajaţii celor patru instituţii despre condiţiile de lucru şi despre fluxurile operaţionale, dar şi cu pensionari şi beneficiari de servicii de ocupare şi de asistenţă socială.

„Consider că această investiţie este un câştig pentru Cluj şi pentru clujeni. Renovarea acestei clădiri reprezintă un pas important pentru a oferi clujenilor un spaţiu mai primitor atunci când apelează la serviciile instituţiilor noastre. De asemenea, le asigurăm colegilor noştri un mediu de lucru mai bun. Aici, la Cluj, vor scădea cheltuielile în instituţiile noastre prin măsuri de creştere a eficienţei energetice. Economiile rezultate astfel pot fi direcţionate către alte nevoi stringente ale cetăţenilor. Această investiţie are şi un impact pozitiv asupra mediului, prin emisii reduse de CO2. Investiţia de aici, de la Cluj, este un exemplu de cum putem îmbunătăţi condiţiile şi serviciile pentru cetăţeni. Îmi doresc ca toţi cei care vor beneficia de serviciile oferite aici să plece mulţumiţi”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului.

Investiţia totală în valoare de 2,35 milioane de euro (inclusiv TVA), respectiv 11,56 milioane de lei, a vizat renovarea energetică moderată a clădirii care găzduieşte cele patru instituţii. Fondurile nerambursabile au fost alocate prin PNRR, Componenta C5. „Valul Renovării”.

Ministrul Muncii, la Cluj Directorul general ANPIS, Gabriela Opriş, a anunţat la Cluj şi faptul că au depuse în total opt proiecte de reabilitare a clădirilor care aparţin agenţiilor judeţene.

„Noul sediu oferă cetăţenilor din Cluj acces la toate serviciile ministerului într-o singură clădire, ceea ce simplifică interacţiunea cu administraţia publică. Printre avantajele principale se numără: acces facil – o clădire care elimină necesitatea deplasării între multiple locaţii; eficienţă crescută – reducerea timpului de aşteptare şi optimizarea procesului de lucru datorită sistemelor moderne implementate; spaţii moderne şi confortabile, gândite să răspundă nevoilor cetăţenilor, inclusiv prin facilităţi accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi; angajaţii celor patru instituţii vor beneficia de condiţii de muncă moderne, într-un spaţiu care favorizează colaborarea şi eficienţa operaţională”, se arată în comunicatul MMSS.

Proiectul este parte a unei strategii mai ample de consolidare şi dezvoltare a infrastructurii instituţiilor din subordinea şi de sub autoritatea MMSS, cu sprijinul fondurilor europene. Acesta a fost posibil graţie fondurilor din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în baza unui parteneriat între Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, care este proprietarul clădirii, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Cluj, care o administrează, şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, potrivit Agerpres.

Ministrul Simona Bucura-Oprescu a fost însoţită la Cluj de secretarul general al MMSS, Cristian Bitea, directorul general ANPIS, Gabriela Opriş, preşedintele CNPP, Daniel Baciu, inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii, Mihai Uca, şi secretarul general al ANOFM, Marcel Miclău.