GURSK, partener strategic al medicilor și clinicilor de stomatologie din România, a organizat conferința Beyond the Drill, în parteneriat cu competiția sportivă Cupa BrOni, sâmbătă, 11 octombrie, la Alba Iulia.
GURSK va deschide un showroom la Cluj-Napoca până la sfârșitul anului 2025.
Conferința Beyond the Drill face parte dintr-o serie de inițiative prin care GURSK sprijină educația medicală continuă la nivel național.
La eveniment au participat, în total, peste 300 de persoane, dintre care peste 200 au fost medici stomatologi. Ponderea medicilor rezidenți prezenți a fost de aproximativ 80%, confirmând interesul crescut pentru învățarea aplicată și schimbul de experiență între specialiști.
Beyond the Drill – ediția Cupa BrOni a oferit participanților un cadru de dialog care a îmbinat rigurozitatea științifică cu energia competiției de golf.
Subiecte cheie abordate în cadrul conferinței
Evenimentul a adus în prim-plan predictibilitatea în implantologia orală, echilibrul dintre stabilitatea osoasă, regenerarea țesuturilor moi și protocoalele de regenerare în cazuri complexe.
Speakerii principali au fost Prof. univ. dr. Simion Bran, Conf. Dr. Florin Onișor, Dr. Marco Ronda, Dr. Mihnea Cafadaru și Dr. Alexandru Spînu.
„Implantologia solidă nu se sprijină pe povești perfecte, ci pe standardele corecte aplicate consecvent. Îmi place că la Beyond the Drill discutăm deschis și despre situațiile dificile, ca să transformăm experiența în predictibilitate clinică”, a declarat Prof. univ. dr. Simion Bran.
La rândul său, Conf. Dr. Florin Onișor a subliniat: „Complicațiile ne pun întrebările cele mai grele. Răspunsurile sunt în biologie, planificare și protocoale. De aceea arăt și ce nu a mers, ca să învățăm împreună cum să facem mai bine.”
Prin evenimente precum Beyond the Drill, GURSK își consolidează rolul de partener activ al comunității medicale, oferind soluții bazate pe dovezi științifice și sprijin real pentru dezvoltarea profesională.
„Acest eveniment a
arătat că, dincolo de protocoale și tehnologie, performanța se construiește cu și de către oameni – specialiști care împărtășesc experiențe, cunoștințe și valori. Ne bucurăm să facem parte dintr-o comunitate care crede în educație continuă, colaborare și respect față de pacient”, a declarat Arhip Pogurski, fondator și CEO GURSK.
Compania a anunțat că va deschide un showroom la Cluj-Napoca până la sfârșitul anului 2025, parte a planului de extindere în Transilvania și a angajamentului de a fi aproape de profesioniștii din domeniu.
Despre GURSK
