Lucian Bode, fostul ministru de Interne, a pierdut definitiv procesul pentru plagiat. El a dat în judecată UBB și a cerut anularea hotărârii Comisiei de etică prin care s-a constatat că a plagiat lucrarea de doctorat.

”Prin Hotărârea nr. 10 din 13.12.2022 a Comisiei de etică, aceasta s-a autosesizat – după ce am publicat în premieră, în noiembrie 2022, probe care arătau că dr. Bode a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat -, și prin care au fost cooptați în Comisia de analiză a tezei prof. Corneliu Bjola, de la Universitatea din Oxford, și prof. Alin Fumurescu, de la Universitatea din Houston. Astăzi, Curtea de Apel Cluj i-a respins recursul lui dr. Bode, după ce acesta a pierdut și fondul procesului la Tribunalul Sălaj. Dr. Bode a încercat mai întâi, printr-un alt proces, să suspende Hotărârea nr. 10 din 13.12.2022 de autosesizare și de cooptarea în Comisia de analiză a profesorilor Bjola și Fumurescu, însă și în acest proces a pierdut pe linie, atât la Tribunalul Sălaj, pe fond, cât și la Curtea de Apel Cluj, în recurs. Dr. Bode a mai deschis un proces anul trecut și la Tribunalul București, în care de această dată a cerut anularea decizie de plagiat emisă de Comisia de etică a UBB. Acest proces a fost suspendat în mai 2024 în așteptarea deciziei de astăzi.”. scrie Emilia Șercan”Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul BODE LUCIAN NICOLAE împotriva încheierii civile din data de 24.05.2024 şi a sentintei civile nr. 1026/27.10.2023 ambele pronunţate de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 112/84/2023, pe care le menţine în întregime. Definitivă”, arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.