News Flash:

Premieră la Cluj: Inspectoratul Școlar nu mai organizează concurs pentru suplinitori

12 August 2020
361 Vizualizari | 0 Comentarii
00IMG 0986

Vești proaste pentru cei care ar fi vrut cariere în învățământ la Cluj dar nu au calificarea necesară, Inspectoratul Școlar din Cluj a luat decizia de a nu organiza în acest an concurs pentru aceste posturi, după rezultatele foarte bune la titularizare, unde județul a obținut cele mai bune rezultate din țară.

Inspectorul școlar general Marinela Marc spune că județul are resurse umane foarte bune astfel că nu va fi organizat un astfel de concurs în acest an – o premieră, cel puțin pentru ultimii ani. ”Nu cred că a fost vreun an să nu se organizeze concurs în august. Este inutil să dăm speranțe unor oameni dacă ei nu vor avea posturi”, spune ea. ”Dimineață estimam cu colegii că nu vom organiza concursul pentru final de august pentru suplinitori calificați și necalificați pentru că avem foarte multe cadre didactice cu rezultate bune și sigur nu vom avea catedre vacante în septembrie”, a explicat ea.

Marc se referă la concursul organizat în fiecare an de către inspectoratele școlare, la sfârșit de lună august, pentru catedrele rămase vacante care pot fi ocupate de suplinitori. ”La sfârșitul acestui concurs național care îți dă dreptul la continuitate pe post doi ani, dacă iei note peste 5 este prevăzut un concurs județean la sfârșitul lunii august, în ideea în care rămân posturi neacoperite. Dar în condițiile acestea cred că nu va fi nevoie. Avem foarte-foarte mulți candidați cu rezultate foarte-foarte bune”.

În plus, adaugă ea, județul Cluj e un pol important de dezvoltare socio-economică și ca urmare e atractiv pentru locuitori din alte județe. ”În fiecare an vin spre Cluj foarte multe cadre didactice, inclusiv titulari cu ani de vechime”, spune ea, ”care se mută în Cluj pentru că soțul sau soția și-a găsit un loc de muncă mai bine plătit. Un an se detașează să vadă cum e după care solicită transferul. Foarte multe dintre posutirle afișate inițial s-au ocupat în perioada de pre-transfer”.

În ultimul an școlar, de exemplu, doar 0.14% dintre cadrele didactice au fost necalificate, la Cluj, ”dar și aceștia sunt în curs de calificare”, precizează ea.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2020 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1308 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015248 (s)