Într-o plângere adresată municipalităţii, un clujean a solicitat modificarea noului regulament referitor la normele de conduită în mijloacele de transport în comun (hotărârea HCL nr. 670/2019), invocând două argumente.

Localnicul arată că regulamentul prevede că "bagajele persoanelor sunt admise numai dacă nu depășesc volumul a două locuri, pentru acestea călătorul fiind obligat să deţină titlu de călătorie", iar pentru bagajele cu volum mic, care se ţin în mână, nu se percepe taxă.

Clujeanul reclamă că, în lipsa unei cote de referinţă privitor la dimensiunea bagajelor pentru care trebuie achitat bilet, sintagma lasă loc de interpretări pentru controlori. Un alt argument invocat de clujean, pentru care solicită modificarea regulamentului, se referă la achitarea taxei de 50 lei pentru un bilet cu suprataxă în cazul în care călătorul este prins fără legitimație de călătorie.

Contravaloarea unui bilet la tariful de 50 lei reprezintă în realitate deghizarea faptei contravenționale fără întocmirea unui proces-verbal de constatare și sancționare, fără descrierea exactă a faptei, fiind astfel încălcată procedura de sancționare a contravențiilor stabilită de regulament”, arată clujeanul în plângerea sa.

Răspunsul primăriei

Specialiştii din Primăria Cluj-Napoca îl contrazic pe petent, arătând că regulamentul specifică clar că transportul bagajelor de dimensiuni mici care sunt ţinute în mână este gratuit, însă se va achita bilet pentru cele cu volum ce nu depăşeşte două locuri.

În mijloacele de transport public de călători ale Companiei de Transport Public se interzice transportarea de bunuri și mărfuri. Bagajele persoanelor sunt admise numai dacă nu depășesc volumul a două locuri, pentru acestea călătorul fiind obligat să dețină titlu de călătorie. Pentru bagajele cu volum mic, care se țin în mână, nu se percepe taxă.

Or, contrar celor susținute de petent, din prevederile articolului anteprecizat, rezultă cu claritate condițiile în care călătorul este obligat să dețină titlu de călătorie, nefiind necesar a se stabili o cotă de referință privitor la mărimea bagajelor sau o unitate de măsură, atâta timp cât se precizează că bagajele persoanelor sunt admise numai dacă nu depășesc volumul a două locuri, pentru acestea călătorul fiind obligat să dețină titlu de călătorie”, se arată în răspunsul primăriei.

În ceeea ce priveşte al doilea argument prezentat, reprezentanţii primăriei arată că taxa de 50 de lei a biletului reprezintă plata serviciului prestat, a transportului în comun, şi nu poate fi calificată ca fiind amendă.

Acest bilet este valabil doar pentru călătoria până la capătul liniei cu mijlocul de transport în care s-a constatat de către organul de control săvârșirea contravențiilor. După ce călătorul coboară din mijlocul de transport în comun, biletul eliberat își pierde valabilitatea.

În ceea ce privește stabilirea cuantumurilor suprataxelor pentru contravențiile săvârșite de persoanele fizice care călătoresc cu mijloacele de transport public local de persoane efectuat prin curse regulate sau pe cablu fără titlu ori legitimație de călătorie valabile sau refuză să prezinte organelor de control titlul ori legitimația respectivă, care au comportament necivilizat sau care aduc prejudicii mijloacelor de transport, în funcție de nivelurile minime și maxime stabilite pentru astfel de fapte, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Această sumă de bani nu poate fi calificată ca fiind amendă (sancțiune contravențională principală) deoarece în cazul sumelor achitate cu acest titlu plătitorul nu primește o prestație”, se mai arată în document. Plângerea a fost respinsă, urmând ca în şedinţa de CL din 10 ianuarie să fie prezentată doar ca informare.

Sursa: zcj.ro