News Flash:

RESTRICȚII într-o localitate din Cluj. Restaurantele se ÎNCHID, se anulează nunțile și botezurile

1 Septembrie 2021
613 Vizualizari | 0 Comentarii
restrictii covid feleacu

Comuna Feleacu a depășit rata incidenței COVID de 3 la o mie de locuitori, urmând ca noi restricții să fie introduse.

În unitatea administrativ-teritorială comuna Feleacu (3,37), incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3/1000 de locuitori.

 

 

Ce restricții vor fi introduse?

Astfel, se dispun,începând cu data de 02.09.2021, până la ieșirea din vigoare a H.G.nr.826/05.08.2021, respectiv 09.09.2021, următoarele măsuri:

a) organizarea şi desfăşurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole şi/sau concerte sunt interzise;

 

b) organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;

c) organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;

 

d) activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt interzise;

e) organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) sunt interzise;

f) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este interzisă;

g) activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

h) măsurile prevăzute la lit. f) și lit.g) se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activități în spațiile  publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

i) în situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la lit. f) și lit. g) este restricționată sau închisă se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

j) prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit h), cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

k) activitățile în baruri, cluburi şi discoteci sunt interzise;

l) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

m) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

restrictii feleacu nunti botezuri incidenta
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1061 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034586 (s)