România se află și astăzi printre țările europene cu un consum ridicat de alcool, iar documentele de acum mai bine de un secol arată că fenomenul are rădăcini adânci. În satul românesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, vinul și rachiul erau consumate frecvent și în cantități impresionante.
Potrivit raportului OCDE citat în analiză, consumul anual din România ajungea în 2025 la 12,3 litri de alcool pur pe cap de locuitor, unul dintre cele mai ridicate niveluri din Uniunea Europeană.
Mărturiile medicilor și preoților din trecut sugerează însă că alcoolul era deja o prezență constantă în viața de zi cu zi a multor comunități rurale.
„Băutura lui de dimineață era rachiul”
În urmă cu aproximativ 130 de ani, medicii semnalau un consum excesiv mai ales în satele sărace. Lipsa educației, munca istovitoare și condițiile grele de trai îi împingeau pe unii săteni către cârciumi.
Doctorul Manolescu nota, în 1895, că rachiul era consumat dimineața, înainte de masă și chiar în timpul muncii, fiind considerat o sursă de putere.
„Săteanul bea rachiu în tot cursul anului, băutura lui de dimineață și înaintea fiecărei mâncări este rachiul”, consemna medicul, citat în volumul „România medicilor”, semnat de Constantin Bărbulescu.
Situația nu era însă identică în toate gospodăriile. Existau numeroși țărani cumpătați și gospodari, dar numărul celor care făceau abuz de alcool era suficient de mare încât să-i îngrijoreze pe specialiștii vremii.
Rachiul, considerat leac pentru aproape orice boală
Medicul Gheorghe Crăiniceanu descria consumul de alcool drept „înspăimântător” în unele sate din Argeș.
În multe comunități, țuica era privită nu doar ca băutură, ci și ca remediu. Era folosită pentru oboseală, frig, dureri și diferite boli, iar momentele de repaus ajungeau adesea să fie petrecute la cârciumă.
Consumul era alimentat și de tradiția potrivit căreia alcoolul trebuia să fie prezent la orice eveniment: nunți, botezuri, înmormântări, sărbători, bucurii sau necazuri.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, medicul Ștefan Possa estima că aproximativ 24% din populația Moldovei era afectată de alcoolism.
Mii de litri consumați într-un singur sat
O mărturie publicată în anul 1900 descrie dimensiunea consumului din satul Doljești, din zona Romanului.
Preotul Ath. Vasilescu calcula că, într-o comunitate cu doar 141 de capi de familie, în cele două cârciumi din sat se consumaseră, în numai patru luni, 961 de litri de spirt și 8.590 de litri de vin.
După diluarea spirtului, cantitatea de rachiu pusă efectiv în vânzare ar fi fost aproape triplă. La aceasta se adăugau băuturile cumpărate din alte sate, din târguri sau aduse pe ascuns de cârciumari.
Estimarea finală indica un consum de peste 3.000 de litri de rachiu în patru luni, fără a include întreaga cantitate de alcool produsă sau comercializată în afara evidențelor oficiale.
Raportat lunar, locuitorii satului ar fi consumat peste 2.000 de litri de vin și aproximativ 750 de litri de rachiu.
Copiii primeau vin și rachiu
Unul dintre cele mai tulburătoare aspecte consemnate în documentele epocii este că, în anumite familii, consumul de alcool începea din copilărie.
Medicul Constantin Caradaș afirma că unii părinți le dădeau copiilor vin sau rachiu chiar și atunci când aceștia erau încă alăptați.
O scenă asemănătoare apare și într-o mărturie a scriitorului Felix Aderca despre mahalalele Craiovei interbelice. Acesta descria o femeie care își desprindea copilul de la sân și îi oferea vin din pahar.
Astfel de relatări arată că alcoolul era considerat, în unele medii, ceva firesc și acceptabil chiar și pentru copii.
Un obicei vechi, cu efecte până în prezent
Deși societatea românească s-a schimbat radical, consumul excesiv de alcool rămâne o problemă majoră de sănătate publică.
Mărturiile de acum un secol și jumătate arată că fenomenul nu este nou. Sărăcia, lipsa educației, tradițiile și percepția alcoolului drept leac sau sursă de energie au contribuit la formarea unor obiceiuri care, în anumite comunități, s-au transmis din generație în generație.
